Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Oradea l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ion Florin Moţ, primar al comunei Zărand, judeţul Arad, pentru luare de mită şi spălare a banilor, potrivit Mediafax. Dosarul primarului Ion Moţ va fi judecat de Tribunalul Bihor.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada aprilie – iulie, Ion Florin Moţ, în calitate de primar al comunei Zărand şi, respectiv, preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Zărand, a acceptat promisiunea de a primi mită 40.000 euro de la o persoană, denunţătoare în cauză.
Primarul Ion Moţ i-ar fi promis persoanei care i-a oferit mită că va aviza mai multe documente, printre care planurile de încadrare în tarla şi certificatele fiscale aferente, pentru ca aceasta să înscrie în Cartea funciară dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 250 de hectare din comuna Zărand, au precizat procurorii.
În lunile mai şi iunie, edilul a primit de la denunţător, în două tranşe, 5.000 de lei şi 250 de euro.
Procurorii îl mai acuză pe Ion Moţ că în 29 mai 2013, când a primit tranşa de 5.000 de lei din cei 40.000 de euro promişi, a încheiat un contract de împrumut cu denunţătorul, pentru a ascunde faptul că a primit mită.
La 12 iulie, Ion Moţ a primit de la denunţător 10.000 de euro, reprezentând o a treia tranşă din suma de bani acceptată anterior, fiind prins în flagrtant de către procurorii anticorupţie. O zi mai târziu, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Ion Moţ.
Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Ion Moţ la Curtea de Apel Oradea, care în 16 iulie i-a respins recursul.
Ion Moţ a fost prins în flagrant în parcarea unui centru comercial din Oradea.
„În momentul în care a intenţionat să părăsească locul unde a primit suma de 10.000 de euro, inculpatul a aruncat suma de bani, bancnotele fiind împrăştiate, din cauza vântului, pe o rază de zece metri. Mai mult, inculpatul a încercat să fugă prin spatele autoturismului său, fapt pentru care acesta a fost imobilizat de ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor”, se arată în încheierea deciziei de arestare.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor şi Serviciul Român de Informaţii – Secţia Judeţeană Bihor.
Numele primarului din Zărand, Ion Moţ, apare şi în dosarul în care Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş sunt judecaţi pentru şantaj.
În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie, pentru şantajarea primarului Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.
Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a stabilit la 16 septembrie următorul termen de judecată în dosarul lui Dan Diaconescu.
Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV la data faptelor, de două infracţiuni de şantaj.
Alături de Dan Diaconescu sunt judecaţi Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV şi administrator la SC Kundalini SRL la data faptelor, „recidivist postexecutoriu”, şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei „Atac la persoană”, ambii fiind acuzaţi de şantaj.