Concurenta, participantă la cea de a V-a ediţie a manifestării, la secţiunea Elită, care se desfăşoară în Munţii Bucegi, a acuzat o stare de rău în zona Vârful Omu, iar salvamontiştii aflaţi în zonă au intervenit cu două echipaje, informează Mediafax.
„Alături de tânără se afla colegul său de echipă, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Buzău, care intrase într-o stare de panică. Traseul, fiind unul destul de dificil, cu teren accidentat, un alt echipaj de salvamontişti de la Serviciul Judeţean de Salvamont Dâmboviţa a plecat în sprijinul celorlaţi salvamontişti. Pentru a putea scuti din timpul de intervenţie, salvamontiştii au folosit un ATV. Femeia era epuizată fizic, prezenta o stare de inconştienţă. Imediat, salvamontiştii i-au acordat primul ajutor, după care au transportat-o cu ATV- ul până în zona Piatra Arsă, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD sosit de urgenţă la faţa locului şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Acum este în stare stabilă”, a declarat şeful Serviciului Salvamont Dâmboviţa.
Potrivit medicilor, dacă s-ar fi întârziat, viaţa tinerei ar fi fost în pericol. Primele date arată că tânăra ar fi consumat în exces foarte multe energizante pentru a rezista traseului.