„Am fost sesizaţi la numărul de urgenţă 112, seara trecută, despre faptul că bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost lovit de fiul său. În momentul în care poliţiştii au ajuns acolo, bărbatul a explicat că a fost lovit de fiu, în condiţiile în care a fost găsit în locuinţă cu concubina fiului. În prezent, poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi urmează ca bătrânul să fie audiat, atunci când starea de sănătate îi va permite”, a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt al Poliţiei Vaslui. Aceasta a precizat că momentan nu se ia nicio măsură preventivă.
„Are o plagă tăiată la nivelul penisului, pacientul fiind conştient, stabil hemodinamic şi respirator. A fost transportat la spitalul din Vaslui şi apoi la Centrul Universitar din Iaşi pentru investigaţii şi tratament de specialitate„, a precizat Alexandra Ungureanu, medic ambulanţa Vaslui.