Dorin Goian a părăsit campionatul Italiei pentru a evolua în Grecia, la Asteras Tripoli. Gruparea cu care este sub contract, Glasgow Rangers, l-a împrumutat la Asteras, club care, spune Goian, a insistat foarte mult pentru a-şi asigura serviciile sale.
„Interesul şi perseverenţa arătate de cei de la Asteras m-au făcut să realizez cât de mult sunt dorit în echipă. Am discutat cu familia mea şi am decis să venim. Fotbalul grec este la un nivel bun. Echipa naţională este implicată atât în Campionatul European cât şi în Cupa Mondială, şi asta face fotbalul din Grecia foarte interesant. Sunt puţin în urmă cu pregătirea, colegii mei au început pregătirile de ceva timp, dar prin muncă multă voi ajunge la acelaşi nivel”, a declarat Goian, conform asterastripolis.gr.