Paradox: Băsescu, vinovat pentru guvernarea proastă, dar dorit ca „Jucător”

Cea mai recentă cercetare sociologică a IRES relevă un fapt paradoxal: cei mai mulţi dintre români îl consideră pe Traian Băsescu drept principalul vinovat pentru lucrurile care au mers prost în 2011, dar, cu toate acestea, majoritatea vor ca anul viitor el să se implice în guvernarea ţării la fel de mult ca în 2011. Cum se explică acest paradox?
ionut.dumitrescu
30 dec. 2011, 14:05
Paradox: Băsescu, vinovat pentru guvernarea proastă, dar dorit ca

Conform sondajului IRES, Traian Băsescu este indicat drept principalul vinovat pentru ce a mers prost în anul 2011. 41% dintre respondenţi afirmă acest lucru. Băsescu este urmat, în această ierarhie, de Emil Boc (31%).

Clasamentul se schimbă, însă când respondenţii sunt rugaţi să indice instituţii în loc de oameni vinovaţi. Astfel, conform IRES, cei mai mulţi dintre români (41%) consideră că Guvernul este principala instituţie vinovată pentru lucrurile care au mers prost în 2011. Următorul indicat este preşedintele ţării (29%), iar apoi Parlamentul (23%).

Jos Boc, sus Băsescu!

În ciuda faptului că Traian Băsescu este văzut drept principalul om responsabil pentru lucrurile negative din societate, iar guvernul drept instituţia cea mai vinovată, românii susţin că preşedintele Băsescu trebuie să se implice la fel de mult în guvernare.

53% dintre cei chestionaţi de IRES consideră că anul viitor preşedintele trebuie să se implice în guvernare la fel de mult ca în 2011. 46% susţin contrariul.

Soluția imaginată de cetățeni pentru ca lucrurile să meargă mai bine în țară este schimbarea actualului guvern (74%). Doar 22% dintre respondenţi consideră că pentru ca lucrurile să meargă mai bine în România trebuie ca actualul guvern să rămână în funcţie.

Cum se vede guvernarea: coruptă, incompetentă, incapabilă să scoată ţara din criză

78% dintre români sunt de părere că actuala guvernare este coruptă, iar 67% o consideră incompetentă. Oamenii nu sunt foarte încrezători că Guvernul ar putea scoate țara din criză, 74% dintre ei alegând această poziție. Același procent din populație consideră că actuala guvernare nu este interesată de cetățeni.

Previziunile de viitor nu sunt foarte promițătoare. 67% dintre români consideră că România nu va depăși criza economică nici în 2012. Doar 31% dintre respondenţi cred că ieşirea din criză se va produce.

Dâncu: Oamenii gândesc în două registre. Funcţia şi omul

Vasile Dâncu, preşedintele IRES a explicat pentru RTV.net de unde vine acest paradox.

Este doar o aparentă contradicţie, pentru că oamenii gândesc în două registre. Pe de o parte, oamenii simt nevoia de acţiune prezidenţială, pe de altă parte îl judecă pe Traian Băsescu pentru faptele sale. Se face switch-ul (joncţiunea, n.r.) dintre om şi funcţie„, a declarat sociologul.

Dâncu afirmă că această dublă judecată (a funcţiei, respectiv a omului, n.r.) a funcţionat şi la iniţiativa de suspendare a preşedintelui din anul 2007.

Conform sociologului, deşi sondajele îl prezentau atunci pe Traian Băsescu ca având încredere scăzută, când oamenii s-au văzut în faţa urnelor au votat covârşitor împotriva suspendării sale tocmai prin prisma importanţei pe care au acordat-o funcţiei de preşedinte.

Dâncu susţine că în rândul opiniei publice a crescut nevoia de implicare a preşedintelui după cele mai recente evenimente pe plan european (Consiliul European de iarnă, unde s-a decis adoptarea planului de stabilitate fiscală, n.r.).

A crescut nevoia instituţională, oamenii cred că el trebuie să se implice. Funcţia prezidenţială e considerată cea mai importantă, care are impactul cel mai mare asupra vieţii lor„, a mai afirmat sociologul.

DailyBusiness
Vortex polar în România! ANM anunță prognoza meteo până pe 9 decembrie 2024
Spynews
El este polițistul care a murit în Timiș. Flavius avea 21 de ani și a fost găsit fără suflare de un coleg
Bzi.ro
Fosta vedetă din România a ajuns fără dinți în gură! Cerșește în Anglia și își reneagă familia!
Fanatik.ro
Wizz Air, surpriză mare pentru români. Se vor putea bucura de acest lucru, la un preț mai mic de 3 euro
Capital.ro
Statul returnează banii. Decizie obligatorie în România. Cine primește banii înapoi de la Guvern
Playtech.ro
Fiica lui Adi Minune, gravidă la două luni de la divorț? Karmen, mesaj direct: „Lăsați-mă să fac ce vreau”
DailyBusiness
Se dau 44.000 de euro GRATIS. Ce dosar trebuie să depui
Adevarul
Semnul demenței care se vede când urci scările. Tendința care ar trebui să dea de gândit
wowbiz.ro
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de la început că face o greșeală: „M-am simțit dorită. Cu Pepe nu am simțit niciodată dragoste extraordinară”
Spynews
Mihaela Borcea, primele declarații despre cererea în căsătorie! Când are loc nunta și cum arată inelul pe care l-a primit de la Sorin
Spynews
Temperaturile extreme au făcut primele victime în România. Doi bărbați au murit de frig în Harghita
Evz.ro
Atacurile cibernetice sunt mai frecvente ca niciodată. Escrocii folosesc ingineria socială
Ego.ro
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
kanald.ro
Un polițist din Timiș, în vârstă de doar 21 de ani, a decedat la serviciu. Tânărul a fost găsit inconștient în toaleta secției
Cancan.ro
Vedeta care a sărăcit după un mare scandal! Acum locuiește la o fermă unde crește capre și cultivă legume
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Proprietarii de case din România sunt obligați. Trebuie neapărat să ceară personal
StirileBZI
De ce se aprinde becul roșu de la congelator: Care sunt cele mai frecvente cauze și ce poți face
Prosport.ro
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
stirilekanald.ro
VIDEO El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de ani. Care este cauza decesului: „Un om tânăr, muncitor, mereu dornic să înfrunte provocările”
substantial.ro
Noul mecanism de raportare în România vizează conținutul ilegitim de pe rețelele sociale
MediaFlux
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Time Out a numit cele mai neglijate destinații turistice din Europa de vizitat în 2025. Un oraș din România este pe locul 9