Eugen Tomac confirmă că va fi preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară

Eugen Tomac confirmă că va coordona, până la primul congres, activitatea Partidului Mişcarea Populară, formaţiune care va fi înscrisă marţi.
Filip Stan
22 iul. 2013, 15:08
Eugen Tomac confirmă că va fi preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară

Confirm că mâine (marţi – n.r.) are loc înscrierea Mişcării Populare. Există o echipă de membri fondatori, printre care mă număr şi eu, şi până la primul Congres al Mişcării Populare, îi voi coordona activitatea„, a declarat Tomac, pentru Mediafax.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că, din ceea ce ştie ea, marţi vor fi depuse actele pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, precizând că, din câte a reţinut, preşedinte interimar va fi Eugen Tomac.

Deputatul Eugen Tomac a declarat, vineri, că a demisionat din PDL şi că se va alătura Mişcării Populare.

„Mi-am înaintat astăzi demisia din PDL. Mă alătur unui proiect politic nou, cu ale cărui obiective coincid în totalitate şi proiectele mele. Consider că România are acum nevoie acum de un suflu nou în politică şi de o altă opţiune pentru viitor”, a declarat Tomac.

Întrebat care este acest „proiect politic nou”, Tomac a răspuns că este vorba despre Mişcarea Populară.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Soția premierului spaniol, Begoña Gómez, refuză să răspundă întrebărilor judecătorului într-un caz de corupție
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'