Preşedintele Consiliului Concurenţei: Nu ni s-a cerut avizul final pentru privatizarea CFR

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat la România TV, că nu a dat încă avizul final pentru vânzarea CFR către Grupul Feroviar Român, pentru că încă nu i s-a cerut acest lucru de către cumpărător.
Filip Stan
22 iul. 2013, 16:41
Preşedintele Consiliului Concurenţei: Nu ni s-a cerut avizul final pentru privatizarea CFR

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că instituţia sa acordă două avize în cadrul unei privatizări, ultimul fiind şi cel mai important.

„Sunt două avize pe care le dăm, unul mai puţin important – mai uşor de dat, şi unul mai complicat. De ce sunt două: pe de o parte, trebuie emisă o hotărâre de guvern care să permită Guvernului României să semneze acest contract prin care vinde compania. Hotărârea de guvern trebuie avizată de mai multe instituţii, printre care şi noi. Noi am făcut acest lucru. Nu avem probleme. A fost o licitaţie, a câştigat-o cineva, dacă Guvernul consideră că sunt îndeplinite condiţiile poate foarte bine să semneze contractul cu Grupul Feroviar Român, câştigătorul licitaţie”, a declarat Chiriţoiu la România TV.

„Rolul nostru mai important şi unde este un aviz mai dificil de dat este în a autoriza operaţiunea de concentrare economică. Penalizăm, vedem dacă nu este o afectare exagerată a concurenţei această unire a două companii concurente până acum. Analiza nu o putem începe decât după momentul în care ni se cere oficial aprobarea, este o notificare pe care Grupul Feroviar Română trebuie să o facă. Analiza o vom face cu autorităţile de la Bruxelles şi va dura câteva luni (…)  După semnarea contractului, cumpărătorul trebuie să ne ceară să autorizăm această operaţiune (…) Nu ni s-a cerut noul aviz. De obicei, companiile când fac o tranzacţie, întâi semnează contractul şi apoi cer aprobarea noastră, nu e automat, legea e flexibilă. În principiul, nu opreşte nimic pe Grupul Feroviar Român să ne ceară autorizaţia”, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei, care a subliniat că acest aviz poate da peste cap toată privatizare. „Teoretic, este posibilitatea unui refuz”, a precizat Chiriţoiu.

La prima vedere, mi-e greu că putem să dăm un OK fără nicio condiţie„, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Acesta a precizat că nu poate spune încă dacă este vorba de un monopol, întrucât nu are toate datele de la cumpărător. „Nu pot să spun cum vom defini piaţa. Din punct de vedere al transportului strict feroviar, vorbim de o cotă de piaţă foarte mare. Vedem dacă există suficientă presiune din partea altor mijloace de transport de marfă”, a declarat Chiriţoiu.

Reacţia Consiliului Concurenţei vine după ce, luni după amiază, preşedintele Traian Băsescu a declarat că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi „caută cu disperare la bănci bani pentru privatizare”.

Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Şeful statului a precizat că privatizarea cu investitor strategic a CFR Marfă a fost stabilită în CSAT.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Putin promulga legea pentru anularea datoriilor soldaților care luptă în Ucraina
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy