Fenechiu: Nu e cazul ca Ponta să rămână interimar să semneze privatizarea CFR Marfă

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, la România TV, că nu există motive pentru ca legalitatea privatizării CFR Marfă să fie pusă sub semnul întrebării.
Filip Stan
22 iul. 2013, 17:13
Fenechiu: Nu e cazul ca Ponta să rămână interimar să semneze privatizarea CFR Marfă

„Fiţi siguri cu toţii că comisia de privatizare a respectat întrutotul condiţiile de privatizare şi legea”, a declarat Relu Fenechiu, invitat să comenteze declaraţiile de luni ale preşedintelui Băsescu privind posibilitatea ca privatizarea companiei CFR Marfă să aibă acelaşi deznodământ ca privatizarea Oltchim.

De asemenea, Fenechiu nu vede de ce ar trebui ca Victor Ponta să gestioneze direct Ministerul Transporturilor până la semnarea contractului de privatizare. „Acest contract se concretizează printr-o hotărâre de Guvern semnată de primul ministru. Dincolo de asta, nu ştiu dacă e cazul ca primul-ministru să exercite funcţia de ministru interimar la Ministerul Transporturilor ca să semneze contractul de privatizare”, a spus Fenechiu.

Acesta a amintit că firma câştigătoare a licitaţiei, Grupul Feroviar Român, riscă sancţiuni pecuniare considerabile dacă nu plăteşte banii pentru achiziţionarea CFR Marfă. Este vorba de suma de 10 milioane € depusă drept garanţie pentru participarea la licitaţie şi alte 20,2 milioane € în cazul în care contractul de privatizare este semnat, dar cumpărătorul nu aduce banii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi „caută cu disperare la bănci bani pentru privatizare”.

„Marea mea problemă este că ştiind că are oarecare credite pe propria companie şi că acum trebuie să împrumute 200 de milioane pentru CFR Marfă, de unde va avea bani să facă investiţii? Dacă în momentul de faţă investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania şi nu îi găseşte – în momentul de faţă nu sunt prea multe bănci dispuse să finanţeze – de unde o să găsească bani pentru modernizarea companiei? Are nevoie de locomotive moderne, de vagoane modernizate, de depouri modernizate, de multe altele”, a spus Traian Băsescu.

„Aşa s-a convenit în CSAT să facă privatizare cu un investitor strategic. De unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei?”, s-a întrebat şeful statului.

Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Şeful statului a precizat că privatizarea cu investitor strategic a CFR Marfă a fost stabilită în CSAT.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Help Net, unul care are puncte de lucru în toată țara. Lumea vine pentru prețurile bune și reducerile la medicamente. Puțini români știu cine se află în spatele acestei afaceri uriașe
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Sukov intenționează să numească al 15-lea copil după un sistem de rachete
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy