Este pentru prima oară când Germania publică o astfel de listă, redactată de Guevern împreună cu Agenţia pentru Locuri de Muncă.
Statul german a facilitat anul trecut obţinerea dreptului de rezidenţă pentru personalul de înaltă calificare, iar autorităţile vor acum să permită şi personalului cu studii medii, respectiv electricieni, infirmiere, personal pentru casele de bătrâni, să se instaleze mai uşor în Germania, informează Mediafax. Condiţia pentru străinii care vor să lucreze în Germania este să prezinte o diplomă profesională în domeniul în care vor să activeze.
Până în prezent, Germania încheia acorduri bilaterale între agenţiile pentru locuri de muncă atunci când avea nevoie de un anumit personal, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei. El a dat ca exemplu cazul asistentelor medicale din Filipine şi Croaţia.
Cu un şomaj în scădere şi o populaţie îmbătrânită, Germania are deficit de forţă de muncă calificată şi vrea să atragă personal din ţări europene vecine sau din state mai îndepărtate.
Un studiu al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a arătat anul trecut că Germania recurge prea puţin la mâna de lucru străină, în special cu studii medii, pentru a compensa impactul îmbătrânirii populaţiei asupra pieţei muncii.
Germania atrage în fiecare an circa 25.000 de angajaţi străini, din afara Uniunii Europene şi a Asociaţiei europene de liber-schimb, respectiv 0,02% din populaţie. Austria, Danemarca, Canada şi Marea Britanie înregistrează cifre de 5-10 ori mai mari, potrivit OCDE.