Ponta confirmă că Guvernul aprobă vânzarea CFR Marfă. Contractul va fi transmis spre avizare şi CSAT

Premierul Victor Ponta a confirmat că Guvernul va aproba, miercuri, contractul de privatizare a CFR Marfă şi a precizat că documentul va fi transmis şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel încât preşedintele Traian Băsescu să nu lase Guvernul "să greşească". După şedinţa de Guvern, Ponta a subliniat că documentele vor fi semnate doar dacă CSAT aprobă privatizarea.
Romania TV
24 iul. 2013, 09:56
Ponta confirmă că Guvernul aprobă vânzarea CFR Marfă. Contractul va fi transmis spre avizare şi CSAT

Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat premierul Victor Ponta.

El a insistat că acest contract va fi semnat doar după avizul CSAT şi când jurnaliştii au atenţionat că, potrivit caietului de sarcini, docuemntul ar trebui semnat după cinci zile de la aprobarea Guvernului. Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de miercuri.

„Dacă CSAT se opune, contractul nu va fi semnat deloc (…) În baza strategiei avizată de CSAT a fost aprobată o hotărâre de guvern. Dacă spuneţi că nu e în atribuţia preşedintelui (avizarea contractului de privatizare aprobat de Guvern – n.r.), atunci ar trebui să tacă din gură. Dacă tot vorbeşte, să-i dăm atribuţii”, a spus Ponta.

Surse guvernamentale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea contractului cu GFR pentru pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă a fost inclus pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri.

Hotărârea de Guvern se referă la aprobarea elementelor principale ale contractului care urmează să fie încheiat între Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român (GFR) pentru transferul a 51% din capitalul CFR Marfă.

GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Stoica a declarat marţi pentru MEDIAFAX că Grup Feroviar Român discută cu instituţii financiare din top 5 mondial finanţarea tranzacţiei privind preluarea CFR Marfă şi este sigur că va putea face plăţile în condiţiile stabilite, fiind o companie bancabilă, solidă şi fără datorii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, deşi nu sunt prea multe instituţii de credit dispuse să finanţeze o astfel de sumă, şi s-a întrebat de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.

Totodată, Băsescu susţine că premierul Victor Ponta trebuie să îşi asume, în calitate de ministru interimar la Transporturi, responsabilitatea politică pentru privatizarea CFR Marfă, având în vedere aprecierile pozitive făcute de acesta la modul cum s-a derulat privatizarea.

El a motivat şi legat de acest argument opţiunea sa de a decide abia pe 23 august cu privire la desemnarea lui Ovidiu Silaghi pentru portofoliul Transporturilor.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că GFR nu a notificat deocamdată tranzacţia privind CFR Marfă, acest tip de documente fiind trimise de obicei după semnarea contractului, iar decizia privind concentrarea economică va fi luată de instituţie sau de o structură a CE.

Potrivit estimărilor preşedintelui Consiliului Concurenţei, cu datele din prezent referitoare la piaţa de transport feroviar de marfă CFR Marfă are o cotă de peste 40%, iar GFR deţine mai mult de 30%.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Documentul care aruncă totul în aer. Ce a făcut Călin Georgescu în 1993
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Directorul TikTok, chemat în Parlamentul European după campania lui Călin Georgescu! Cum ar fi putut influența platforma votul românilor
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Google Maps sub anchetă în India după moartea a trei persoane într-un accident rutier
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului