Leu. Pentru tine, călătoriile s-ar putea anunţa profitabile în luna august. De asemenea, activităţile care presupun comerţul sau tranzacţiile sunt cele care îţi pot aduce cele mai mari satisfacţii.
Fecioară. Luna august se anunţă a fi bună din punct de vedere financiar. Poţi primi beneficii, cadouri, bani în plus din diverse surse.
Balanţă. În principiu, luna august va fi bună pentru tine în ceea ce priveşte banii. Pot să apară, însă, unele neînţelegeri legate de împrumuturi, datorii, facturi sau sume de bani pe care le primeşti prin intermediul altora.
Scorpion. Dacă ai un comportament financiar responsabil, eviţi cheltuielile şi încerci să nu depăşeşti o sumă alocată, în special în vacanţă, luna august poate fi profitabilă şi echilibrată.
Săgetător. Ai idei de afaceri şi de investiţii, Marte şi Jupiter fiind responsabile pentru dorinţa ta de schimbare. Dar ai grijă să nu fii prea impulsivă, altfel ai putea să pierzi.
Capricorn. Este foarte posibil să faci o investiţie importantă în luna august. Rezultatul îţi va aduce un câştig, ceea ce îţi va spori şi mai mult entuziasmul.
Vărsător. Eşti mult mai activă la locul de muncă, în ciuda atmosferei generale de vacanţă, ceea ce va fi cu siguranţă pe placul superiorilor tăi, care te vor răsplăti.
Peşti. Ai tendinţa de a cheltui prea uşor banii în luna august. Nu uita că trebuie să-ţi păstrezi resurse şi pentru după concediu, altfel vei intra într-un impas serios.
Berbec. Luna august se anunţă destul de agitată pentru tine, în ceea ce priveşte sfera financiară. Totul ţine cumva de casă, renovări, mutări sau investiţii imobiliare.
Taur. Cheltuielile de vacanţă, aniversările unor persoane dragi sau alte evenimente care te-au făcut să scoţi bani din buzuna şi-au spus cuvântul. A doua jumătate a lunii august va fi ceva mai bună pentru tine în plan financiar.
Gemeni. Aspectele astrale indică o schimbare majoră şi posibilitatea unor câştiguri foarte mari. Totul depinde de tine, cum abordezi situaţia şi cu câtă prudenţă iei decizii majore.
Rac. În luna august poţi face schimbări importante în ceea ce priveşte finanţele tale. Cariera ta se află într-o lumină bună şi ai şansa de a iniţia un proiect menit să-ţi aducă mai mulţi bani.