Marcarea împlinirii a 60 de ani de la încheierea armistiţiului dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud reprezintă o comemorare „mai mult îngrijorătoare decât liniştitoare”, ce reaminteşte de necesitatea unei „păci reale”, a estimat sâmbătă într-un comentariu agenţia oficială chineză de presă Xinhua, citată de Agerpres
„Împlinirea a 60 de ani de armistiţiu pune dureros în lumină lipsa unei păci reale”, în condiţiile în care „cele două Corei sunt, din punct de vedere tehnic, încă în stare de război”, afirmă agenţia de presă chineză în comentariul său, citat de AFP.
„Este într-adevăr păcat că cele două Corei marchează încă sfârşitul conflictului mai degrabă decât începutul păcii”, afirmă Xinhua, estimând că divergenţele dintre Washington şi Phenian se află la baza instabilităţii din peninsulă.
„Este nevoie (la Washington) mai mult decât de cuvinte pentru a convinge comunitatea internaţională că Statele Unite nu rămân încă ancorate în mentalitatea Războiului Rece” în acest caz, avertizează agenţia în comentariul său, subliniind prezenţa militară americană în regiune.
Estimând că ”nu sunt de ajutor încălcările de către (Phenian) a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, Xinhua consideră ”c-a venit momentul reluării convorbirilor de pace în format de şase”. Aceste discuţii, la care participă cele două Corei, China, Japonia, Rusia şi SUA, sunt menite să convingă Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear, în schimbul unei garanţii de securitate, negocieri care au fost însă întrerupte de Phenian în 2009.
Comentariul Xinhua a fost difuzat, precizează AFP, în momentul în care Phenianul organizează sâmbătă o vastă paradă militară, în prezenţa liderului nord-coreean Kim Jong-Un şi a vicepreşedintelui chinez Li Yuanchao, informează televiziunea nord-coreeană.
La rândul său, cotidianul oficial chinez Global Times, cunoscut pentru tonul său naţionalist, potrivit AFP, a insistat, într-un editorial publicat sâmbătă, asupra importanţei războiului coreean în istoria Chinei. Beijingul a trimis atunci sute de mii de soldaţi în peninsulă.
„Armata chineză a impresionat Statele Unite şi lumea întreagă în timpul conflictului. Cu provizii insuficiente şi o poziţie net inferioară (faţă de forţele adversare), soldaţii chinezi şi-au dovedit curajul determinând SUA să se aşeze la masa negocierilor”, a subliniat ziarul chinez.
„Acest episod din istorie a sporit foarte mult încrederea în sine a Chinei”, în condiţiile în care suveranitatea sa „a fost în mod repetat încălcată de către puteri străine în secolul precedent”, a adăugat Global Times, citat de AFP.
Comentând situaţia actuală, cotidianul de stat chinez a făcut apel la găsirea unui „echilibru” între renunţarea la sprijinul Beijingului pentru Phenian şi un sprijin necondiţionat, estimând că „Peninsula coreeană este o fosilă vie” moştenită din perioada Războiului Rece