Călin Netzer: Vom demara o campanie de promovare a filmului „Poziţia copilului” în SUA

Regizorul Călin Peter Netzer a declarat luni că va demara o campanie de promovare în SUA a peliculei "Poziţia copilului", desemnată să reprezinte România la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Discuţiile cu distribuitorul american sunt deja demarate. Actriţa Ilinca Goia, cineastul Stere Gulea şi criticul de film Irina Margareta Nistor se bucură de această propunere şi cred că filmul are şanse foarte mari să fie nominalizat la categoria cel mai bun film străin.
Romania TV
29 iul. 2013, 15:53
Călin Netzer: Vom demara o campanie de promovare a filmului

Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin, potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei.

În perioada următoare chiar vom demara o campanie de promovare a filmului peste Ocean. Sperăm ca americanii să fie la fel de receptivi pe cât au fost europenii vizavi de acest film„, a declarat regizorul Călin Peter Netzer, pentru agenţia Mediafax.

Şi actriţa Ilinca Goia a declarat că desemnarea peliculei „Poziţia copilului” să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor este „o veste minunată”.

Aşteptam acest lucru în sinea mea după ce am fost la prezentări cu filmul în toată ţara. Am mari speranţe în această creaţie, de la lucrul cu Netzer. Pot să spun că lucrul cu Călin Netzer a fost pentru mine o reîntoarcere la matcă. M-am reşcolit. Mi-aş dori să mai lucrez cu el„, a declarat, pentru Mediafax, Ilinca Goia.

Cineastul Stere Gulea a precizat că Ursul de Aur primit de filmul „Poziţia copilului” la Festivalul de la Berlin, îi creşte peliculei şansele la premiile Oscar.

Are un premiu important, nici nu aş vedea altă concurenţă. Este recomandat de Ursul de Aur şi lucrul acesta îi acordă şanse„, a spus Stere Gulea.

Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat, pentru Mediafax, că filmul „Poziţia copilului” are şanse foarte mari să fie nominalizat la categoria cel mai bun film străin de la premiile Oscar şi că Ministerul Culturii şi cel de Externe ar trebui să se implice în promovarea sa. Irina Margareta Nistor a făcut parte din juriul care a ales, cu unanimitate de voturi, filmul „Poziţia copilului” să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, la categoria cel mai bun film străin.

Ne-am gândit că sunt şanse foarte mari. (…) Din start, filmul a trecut printr-un juriu extrem de selectiv şi de sever, respectiv cel de la Berlin, unde ştim cât de mult i-a plăcut lui Wong Kar Wai. Părerea lui categoric că este foarte importantă. La Oscar nu există un juriu propriu-zis, votează membrii Academiei – nu chiar toţi, pentru filmul străin ceva mai puţini de 800 înţeleg -, dar presupun că atâta vreme cât la Berlin a impresionat atât de tare, are şanse şi mai departe. Este filmul cu cele mai mare şanse”, a spus Irina Margareta Nistor.

Aceasta a menţionat că temele abordate şi interpretarea actorilor fac din „Poziţia Copilului” o peliculă care are şanse foarte mari să fie nominalizată la Oscar.

Este foarte bine construit şi jucat magistral de Luminiţa Gheorghiu şi nu numai. Neînţelegerea între generaţii este o chestiune universală, accidentele sunt iarăşi o chestiune universală, sunt multe puncte care se întâmplă peste tot, inclusiv dorinţa unei mame să îşi salveze copilul. Este o chestiune de instinct matern şi din punctul acesta de vedere, de oriunde ar fi de pe planeta asta, cam la fel reacţionăm cu toţii. De aceea spun că probabil are şanse ceva mai mari faţă de celelalte filme de până acum (care au reprezentat România la premiile Oscar, n.r.)”, a spus Irina Margareta Nistor.

Totuşi, ea a precizat că pentru a avea şanse la o nominalizare, filmul „Poziţia copilului” trebuie să fie susţinut foarte puternic: „Paralel cu calitatea propriu-zisă a filmului şi cu toate atuurile lui, trebuie o susţinere financiară masivă, pentru ca lumea să ştie despre el, să se afle în America, să se facă o campanie, un lobby foarte serios. Altfel, nu funcţionează„.

Filmul „Poziţia copilului” a fost ales să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, cu unanimitate de voturi, de către un juriu format din criticul şi realizatorul TV Eugenia Vodă, criticul de film Magda Mihăilescu, criticul şi istoricul de film Cristina Corciovescu, criticul de film Mihai Chirilov (director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania), criticul de film Dana Duma, criticul de film Irina Margareta Nistor şi directorul de imagine şi regizorul Dinu Tănase, potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografie, iar o nominalizare la categoria „cel mai bun film străin” aduce producătorului şi regizorului prestigiu, fapt care contribuie la creşterea încasărilor.

Citeşte şi „Poziţia copilului”, unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii 10 ani

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2012 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2013. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului.

Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia de film americană până la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare ţară poate avea o singură propunere.

Fiecare ţară poate propune o producţie proprie pentru această distincţie, iar dintre zecile de propuneri, este alcătuită mai întâi o listă scurtă de nouă pelicule, dintre care sunt apoi desemnate cele cinci nominalizări.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Citeşte şi Proiecţie specială la TIFF: Filmul „Poziţia copilului”a fost accesibilizat pentru NEVĂZĂTORI

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.

„Poziţia copilului” este o producţie Parada Film, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România. Campania de promovare a filmului în România a fost sprijinită de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Institutul Cultural Român (ICR).

Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula „După dealuri” de Cristian Mungiu, dublu premiată la Festivalul de Film de la Cannes din 2012.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy