Vulcanii aruncă roci în fuziune – lava produsă în mantaua Pământului, stratul intermediar dintre nucleul Terrei şi scoarţa terestră. Magma ce vine din manta se depozitează sub vulcan în ceea ce geologii numesc camera magmatică, ce joacă rolul de rezervor până când presiunea devine prea mare. Atunci are loc erupţia. În mod normal, magma din mantaua terestră urcă încet spre cameră, întârziind într-un fel de haltă intermediară, la câţiva kilometri sub vulcan, scrie Agerpres.
Studiul recent realizat sugerează că ar putea exista căi ce merg direct de la manta la camera magmatică. Vulcanul poate fi atunci sub presiune, adică gata să erupă, în câteva luni, foarte puţin în termeni geologici. O echipă condusă de Philipp Ruprecht de la Universitatea Columbia din New York a studiat acest scenariu, analizând urmele erupţiei vulcanului Irazu din Costa Rica, între 1963 şi 1965. În cristale de olivină, mineral rezultat din lava vulcanică, au descoperit fragmente de nichel, element prezent în manta, lucru care dovedeşte că a existat o urcare extrem de rapidă a magmei. Dacă ascensiunea ar fi fost mai lentă, nichelul s-ar fi topit şi s-ar fi răspândit printre cristale. Cercetătorii au calculat că magma a urcat cu 35 km prin scoarţa terestră în numai câteva luni.
„Trebuie să existe un culoar din manta până în camera magmatică”, a spus geochimistul Terry Plank. „Ne place să îl numim autostrada iadului”, a adăugat ea.
Olivină cu fragmente de nichel s-a găsit şi în vulcani din Mexic, Siberia şi în nord-vestul Americii, dovedind faptul că nu este vorba de un fenomen local, arată Universitatea Columbia într-un comunicat.
Aceste rezultate pot explica de ce seismologii au detectat uneori misterioase cutremure la mari adâncimi – 20-30 km – cu câteva luni înainte de erupţii puternice. Seismele pot semnala faptul că magma îşi forţează drumul pe căi ascunse. Cercetătorii amintesc erupţia vulcanului Pinatubo din Filipine, în 1991, sau pe cea a vulcanului islandez Eyjafjallajokull din 2010.