Două tramvaie s-au CIOCNIT în Arad. O pasageră şi un vatman au fost răniţi

Două tramvaie s-au ciocnit violent, joi după-amiază, în municipiul Arad. O pasageră şi un vatman au fost răniţi, însă la spital a fost transportată doar femeia, care are răni pe faţă şi pe braţe.
Filip Stan
01 aug. 2013, 13:50
Două tramvaie s-au CIOCNIT în Arad. O pasageră şi un vatman au fost răniţi

Accidentul a avut loc pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad, iar cele două garnituri de tramvai circulau în acelaşi sens, însă la mică distanţă una de cealaltă, scrie Mediafax. Conform martorilor, când primul tramvai a frânat, al doilea vatman nu a avut timp să frâneze şi a lovit puternic vagonul din spate al primei garnituri.

În urma impactului, ambele garnituri au suferit avarii importante, iar o pasageră din tramvaiul care circula în spate, precum şi vatmanul acestei garnituri, au fost răniţi.

Femeia a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, având răni pe faţă şi pe braţe. Vatmanul are răni doar pe braţe de la cioburile rezultate din spargerea parbrizului, însă a refuzat să plece la spital, pentru a putea da declaraţii anchetatorilor.

Potrivit poliţiştilor sosiţi la faţa locului, vatmanul celui de-al doilea tramvai se face vinovat de faptul că nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers. Acelaşi lucru este susţinut şi de către directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu.

„Vatmanul nu a păstrat distanţa în mers şi, pe fondul neatenţiei, a lovit garnitura din faţă. Se face şi o anchetă internă pentru că trebuie să recuperăm cumva pagubele, având în vedere că două vagoane nu mai sunt utilizabile o vreme. Probabil că se va ajunge la proces”, a declarat Petru Cuvineanu.

Vatmanul care s-ar face vinovat de coliziune a declarat pentru Mediafax că tramvaiul circula cu 30 de kilometri la oră şi că nu a avut timp să frâneze când colegul său din faţă a oprit.

Poliţiştii au stabilit că niciunul dintre vatmani nu consumase alcool.

Din cauza accidentului, circulaţia garniturlor a fost blocată între UTA şi Fortuna, iar numeroase vagoane au rămas pe şine fără să poată înainta, în timp ce călătorii au fost nevoiţi să plece pe jos sau cu autobuze sosite după circa 30 de minute.

Citeşte şi ACCIDENT MORTAL pe drumul spre mare. Un şofer a lovit un scuterist care circula regulamentar

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Care este, de fapt, temperatura ideală în casă pentru a ne menține sănătoși. Mulți români fac o greșeală uriașă
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Trageri Loto din 24 noiembrie: mari reporturi în joc
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy