Gigi Becali, MĂRTURII EMOŢIONANTE din închisoare. Află cum i se spune în penitenciar

Gigi Becali a telefonat, joi, din închisoare, în redacţia România TV şi a purtat o discuţie emoţionantă cu jurnalistul Lidia Mitchievici. Omul de afaceri, încarcerat la Penitenciarul Jilava, după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul Valiza şi în cel al transferului ilegal de terenuri MApN, a povestit cum face faţă regimului de detenţie şi a vorbit despre cum i se spune în penitenciar şi ce proiecte are pentru momentul când va ieşi din închisoare.
Romania TV
01 aug. 2013, 19:07
Gigi Becali, MĂRTURII EMOŢIONANTE din închisoare. Află cum i se spune în penitenciar

Gigi Becali spune că perioada petrecută până acum în închisoare l-a făcut să ia o decizie importantă privind momentul când va ieşi din penitenciar. El a menţionat că s-a obişnuit rapid cu regimul de detenţie, subliniind că angajaţii penitenciarului se poartă cu el „exemplar”, tratându-l ca pe „un prinţ”. Omul de afaceri spune că tot ce îşi doreşte, însă, este să beneficieze lunar de două zile de libertate pentru a putea să stea cu familia sa.

„Eu le-am spus: domnule, eu nu am nevoie să-mi daţi bodyguarzi. Nu am nevoie nici de condiţii. Pe mine mă interesează libertatea. Asta e ce mă interesează pe mine. Vreau să fac puşcărie cu demnitate că nu mă interesează puşcăria voastră pe mine. Dar vreau s-o fac pe lege. Ce scrie în lege. Eu am nevoie de oameni să-mi aplice legea. Nu am nevoie de oameni să se comporte frumos cu mine, doamnă. Eu nu vreau să vă comportaţi frumos cu mine. Eu vreau să mă înjuraţi, dar să aplicaţi legea. Legea scrie libertate 30 de zile pe an. M-am confirmat frumos? Am respectat toate legile voastre? Am intrat în toate programele voastre de reeducare? M-am reeducat? Atât scrie. 30 de zile pe an împărţit la 12 luni vine două zile şi ceva pe lună. Două zile, na…”, a spus Becali, care a povestit că în penitenciar ceilalţi deţinuţi i se adresează cu apelativul „Împărate”.

În convorbirea avută cu Lidia Mitchievici, Gigi Becali a mărturisit că a plâns în închisoare din cauza unui deţinut.

Uite, când am plâns eu prima oară la Jilava… Era un băiat aici, vorbea la telefon unde vorbesc eu, lângă celula mea. Eu ascultam ce vorbește el. El vorbea cu maică-sa și începe să plângă. Și am început și eu să plâng, dar am plâns pentru el. Pentru mine nu plâng niciodată. Eu sufăr cu tărie, cu bărbăție. Nu plâng niciodată de suferința mea. Când ți-e frică înseamnă că-l asculți pe diavol. Când te lupți ca un războinic, îl învingi pe diavol„, a spus Gigi Becali.

Au fost etape. La Rahova am descoperit ceva şi la Jilava am întâlnit oameni care mi-au dat alte cărţi în care am descoperit altceva. Fac sinteză acum din vreo 10-15 cărţi. Subliniez nişte lucruri şi o să tipăresc o carte cu frazele care mi-au plăcut mie cel mai mult din Sfintele Scripturi„, a spus Gigi Becali, în dialogul de 20 de minute avut cu jurnalistul Lidia Mitchievici.

Aceasta din urmă a explicat că Gigi Becali, care a sunat în redacţia România TV de pe un telefon fix din închisoare, i-a cerut să nu difuzeze înregistrarea convorbirii purtate.

Eu, când voi ieşi de aici , ocupaţia mea, ţelul meu, misiunea mea va fi mântuirea neamului. Nu mântuirea materială, mântuirea spirituală. De asta mă voi ocupa eu în toate zilele mele, cât voi trăi eu de acum încolo; ţelul meu, misiunea mea va fi mântuirea neamului. Nu se poate face ceva fără jertfă. Şi lacrimile sunt pentru a curăţa sufletul”, a mai spus Becali.

„Eu deja m-am obişnuit. Eu sunt genul de om care, dacă mă duci în junglă, mă fac prieten cu ursul, cu leul, cu elefantul, cu maimuţa. Că eu sunt prieten cu cine? Cu puşcăria. M-am acomodat în trei secunde şi eu sunt, la ora asta, deţinut. Am uitat ce era fostul Becali. GAta! Eu sunt deţinut, eu m-am învăţat cu puşcăria imediat. Eu am condiţii de hotel aici. Deci nu pot să mă plâng de condiţii. Se comportă cu mine exemplar. Eu sunt aici ca un prinţ”, a mărturisit Becali.

Acesta este al doilea mesaj din închisoare transmis publicului de către Gigi Becali,primul fiind transmis pe 23 iulie, prin intermediul unui avocat de-al său.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Vestea momentului despre Facebook. Se întâmplă doar în UE
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Interdicție pe STRĂZILE din România. Șoferii sunt ARESTAȚI pentru 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Președintele Joe Biden, diagnosticat cu Covid, își întrerupe campania electorală
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'