Pandurii Târgu Jiu a remizat cu Hapoel Tel Aviv, în Liga Europa

Pandurii Tg. Jiu şi Hapoel Tel Aviv au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Cluj Arena, în prima manşă a turului III preliminar al competiţiei de fotbal Europa League.
Romania TV
01 aug. 2013, 20:43
Pandurii Târgu Jiu a remizat cu Hapoel Tel Aviv, în Liga Europa

Pentru gorjeni a marcat Dan Nistor (4), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Lucas Sasha (29).

Meciul de la Cluj a început practic de la scorul de 1-0 pentru gorjeni, după ce Matulevicius a întors o minge spre Nistor, acesta trimis destul de slab spre poartă, însă portarul a scăpat balonul peste el (4), scrie Agerpres.

Echipa lui Cristian Pustai a solicitat penalty două minute mai târziu, când Christou a fost agăţat în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic.

Eric l-a testat de la distanţă pe Amos (18), însă portarul israelian a reţinut în doi timpi.

Hapoel a preluat apoi controlul jocului, a fost mai agresivă, mai tehnică şi mai rapidă, iar ocaziile de gol nu au întârziat să apară la poarta lui Stanca. Damari a fost periculos în două rânduri, mai întâi a tras pe lângă ţintă (24), iar apoi şutul său a fost prins de Stanca (26). Oaspeţii au restabilit egalitatea în min. 29, când brazilianul Lucas Sasha a executat perfect o lovitură liberă de la circa 20 de metri: 1-1.

Până la pauză, Hapoel a mai avut două oportunităţi, prin Schechter (40), dar Stanca a respins foarte bine, şi Gerzicich (45), reluare peste poartă.

În repriza secundă, Pandurii a schimbat registrul şi a fost mai incisivă, iar ocaziile mari de gol au venit imediat: Amos a fost salvator în două rânduri, la voleul lui Eric (49) şi la şutul din careu al lui Momcilovic (52).

Schechter a fost şi el foarte periculos în min. 57, când a reluat din prima centrarea lui Dgani, însă Stanca a respins în corner.

După o perioadă de acalmie în joc, Eric a reuşit o fază spectaculoasă şi l-a angajat pe lituanianul Matulevicius, însă acest a fost deposedat in extremis de portarul Amos (72). Balticul s-a remarcat şi un minut mai târziu, când şutul său a trecut peste poartă.

Meciul s-a încheiat nedecis, un rezultat echitabil totuşi, chiar dacă vicecampioana României a avut trei ocazii mari în repriza secundă. Pandurii păstrează şanse de calificat în partida revanşă de la Tel Aviv, pe 8 august.

Spynews
”De când se trezeşte...” Ce părere avea Adrian Minune despre ginerele său, înainte să se despartă de Karmen Minune. Manelistul, declarații despre Bogdan Căplescu
Bzi.ro
Irina Loghin a ajuns la poliție! „Sunt extrem de supărată și întristată!”
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a cumpărat de mai multe ori pește de la Lidl: “O să merg cu cântarul la cumpărături și o să plătesc cu bani de Monopoly”
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia-Cioacă. Mama Elodiei a spus totul după 17 ani: Așa este!
Playtech.ro
WOW ce schimbare totală! Păpușa de la Glina e de nerecunoscut ACUM. Dumnezeule, cât e de frumoasă
DailyBusiness
Se vor bucura toți românii care au rate la bancă! Anunțul momentului de la BNR
Adevarul
Avram Iancu - anii de umilință ai eroului moților. De ce spunea: „Eu nu-s Iancu, sunt numai umbra lui. Iancu e mort”
Spynews
Nu mai există șanse de împăcare! Perneș de la Mireasa vorbește despre despărțirea de Sabrina! De ce s-au separat și cum trebuie să fie viitoarea lui iubită
Spynews
Ce era în plicul de pe sicriul prințesei Diana pe care Harry a scris "mami"
Evz.ro
Exclusiv: Ema Uta, imaginile momentului. Cu cine a fost surprinsă make-up artistul, în timp ce Bodi în continuare plânge după ea
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Angela Similea a împlinit 78 de ani recent, uitată de toată lumea. Cum arată acum
Playsport.ro
Cristiano Ronaldo și Georgina, așa cum nu au mai fost surprinși niciodată! Ce au făcut pe un iaht de lux, în larg, când credeau că nu-i vede nimeni
kanald.ro
Sfinții ce le ajută pe femeile ce își doresc copii! Ziua din luna septembrie ce poate aduce o minune în viața cuplurilor
Capital.ro
Elena Udrea suferă cumplit. Anunțul devastator făcut de Adrian Alexandrov: Știe!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
S-a aflat de ce s-a sinucis Ionuț! Ce durere cruntă îl apăsa, de fapt
substantial.ro
CNSAS dezvăluie: Peste 200.000 de informatori recrutați de Securitate în ultima decadă a regimului comunist
MediaFlux
Donald TRUMP RECUNOAȘTE acuzațiile FEDERALE! Ce se întâmplă cu CANDIDATURA sa pentru CASA ALBĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...