Invincibili în tururile preliminare. România este lideră în topul coeficienţilor UEFA

România are cel mai bun punctaj în preliminarile acestui sezon al cupelor europene. În ierarhia generală am urcat pe locul 15, ceea ce înseamnă că din 2015 am putea avea din nou două echipe în Liga Campionilor, însă ambele în faza preliminariilor.
Daniel Spătaru
02 aug. 2013, 06:31
Invincibili în tururile preliminare. România este lideră în topul coeficienţilor UEFA

Echipele româneşti au rămas neînvinse în acest sezon al cupelor europene după meciurile disputate joi, în prima mană a turului trei preliminar al Ligii Europa, iar după succesul Astrei în Slovacia şi rezultatele de egalitate obţinute de Petrolul şi Pandurii adăugându-li-se victoriei obţinute marţi de Steaua, la Tbilisi.

Astfel, după 14 meciuri jucate în acest sezon, formaţiile noastre au un bilanţ de 10 victorii şi patru egaluri, ceea ce se traduce într-un coeficient de 3. Trebuie remarcat că prestaţiile formaţiilor noastre plasează România pe primul loc în clasamentul începutului de sezon, iar ţări precum Croaţia, Polonia sau Suedia au deja câte o echipă eliminată din competiţie. Suntem urmaţi în acest clasament de Kazahstan (coeficient 2,375) – care mai are două echipe în cupele europene, Azerbaidjan (2,250) – o echipă, Islanda (2,125) – două echipe şi Croaţia (2,125) – trei echipe.

Totalul coeficienţilor României pe ultimele cinci sezoane este 23,382 şi ne plasează pe locul 15 în topul european, după Austria (23,625), dar înaintea Cehiei (22,975). Asta înseamnă că dacă ne vom menţine pe acestă poziţie în 2015 am putea trimite din nou două formaţii în Liga Campionilor (câştigătoarea Ligii I şi ocupanta locului secund), iar trei echipe vor merge să joace în preliminariile Ligii Europa, cu deosebirea că echipa care câştigă Cupa României e calificată direct în play-off. Pentru a trimite o echipă direct în faza grupelor Ligii Campionilor, România trebuie să urce până pe locul 13 în această ierarhie.

Pentru sezonul 2014/2015 al cupelor europene, România va avea o echipă în Liga Campionilor si trei în Liga Europa, la fel ca în acest sezon.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea mai bine plătită actriță
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate fi transferat în România
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Beyoncé Permite Folosirea Melodiei ‘Freedom’ în Campania Lui Kamala Harris
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!