Semnalul de alarmă vine de la instituţia ce autorizează comercializarea alimentelor şi a medicamentelor în Statele Unite ale Americii. Instituţia susţine că paracetamolul poate provoca, în anumite cazuri, reacţii foarte grave la nivelul pielii, ce pot fi chiar fatale. Printre simptome se numără iritaţiile, băşicile şi vătămări pe suprafeţe mari ale pielii.
Şi belgienii au tras un semnal de alarmă. Un studiu a scos la iveală faptul că paracetamolul triplează riscurile de alergii la bebeluşi.
Deşi în Romania acest medicament este unul din cele mai folosite, în acest moment paracetamolul nu se află în vizorul autorităţilor noastre şi nici al Agenţiei Europene a Medicamentului. Pe de altă parte, este cunoscut deja faptul că, în cantităţi mari, paracetamolul produce leziuni ale ficatului.