Lider surpriză. O nouă promovată este prima în clasamentul Ligii I, după trei etape

Viitorul Constanţa şi Dinamo Bucureşti au încheiat 0-0, luni seara, la Chiajna, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii I de fotbal. Tot luni, ACS Poli Timişoara a câştigat cu scorul de 2-1 disputa cu Gaz Metan Mediaş, iar bănăţenii au urcat provizoriu pe primul loc al clasamentului.
Daniel Spătaru
05 aug. 2013, 19:15
Lider surpriză. O nouă promovată este prima în clasamentul Ligii I, după trei etape

Viitorul Constanţa a câştigat primul punct în acest sezon, după ce meciul cu Rapid (1-1) a fost anulat. Echipa patronată de Gică Hagi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul jucat cu Dinamo, la Chiajna, disputa fiind săracă în ocazii de gol, câte una de fiecare parte: Băluţă (min. 55), respectiv Alex Curtean (min. 17). Gazdele au mai avut o acţiune remarcată, dar golul lui Dică, din minutul 73, a fost anulat, deoarece mingea centrată de Băluţă depăşise suprafaţa terenului.

La meciul de la Chiajna au asistat aproximativ 4.000 de spectatori, iar fanii dinamovişti au afişat bannere cu mesaje de susţinere pentru Rapid: „Va veni vremea când vom scăpa de-ai fotbalului peşti, Capul sus Poli, Craiova, Rapid Bucureşti” şi „Ţineţi minte: Sfârşitul nu-i aici”.

Într-o altă partidă jucată luni, nou-promovata ACS Poli Timişoara a învins pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 2-1, prin ”dubla” lui Szabolcs Szekely (min. 43 şi 81), în timp ce pentru oaspeţi a marcat Ionuţ Buzean (min. 74). Bănăţenii au înscris golul victoriei în inferioritate numerică, după ce sârbul Marko Marovic a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben (min. 76).

În urma acestui rezultat, ACS Poli a devenit liderul clasamentului, la egalitate cu Pandurii, 7 puncte şi 6-3 golaveraj fiecare.

Citeşte şi Etapa a II-a s-a încheiat cu două scoruri de 1-1. Rezultatele complete ale rundei şi clasamentul

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea mai bine plătită actriță
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate fi transferat în România
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Beyoncé Permite Folosirea Melodiei ‘Freedom’ în Campania Lui Kamala Harris
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!