Elena Udrea sare în apărarea Corinei Creţu

Deputatul PDL Elena Udrea acuză presa că a intrat cu bocancii în viaţa intimă a europarlamentarului PSD. În plus, Udrea susţine că o înţelege perfect, pentru că şi ea a fost ţinta atacurilor, iar celălalte femei din politică, în loc s-o apere, s-au bucurat de ceea ce i s-a întâmplat.
Romania TV
06 aug. 2013, 09:19
Elena Udrea sare în apărarea Corinei Creţu

„Cu toate că mă separă destul de multe lucruri de Corina Creţu, nu pot însă să rămân pasivă faţă de nedreptatea care i se face în aceste zile. O parte a presei noastre, pasionată de tabloidal şi facil, a intrat efectiv cu bocancii în viaţa europarlamentarului PSD. Fără a ţine cont de efectul asupra vieţii private a unui om, fără a explica evident că lucrurile prezentate sunt vechi, dinaintea căsniciei şi exagerând implicaţiile unor mesaje altfel telegrafice. Condamn, deci, cu vehemenţă modul în care au înţeles unii să speculeze pe această temă. Cu atât mai mult cu cât ea a apărut în urma unei infracţiuni grave: violarea corespondenţei private a unei persoane. Îmi declar solidaritatea totală faţă de Corina Creţu în acest moment şi-i doresc sincer ca toată istoria să-i afecteze cât mai puţin viaţa personală şi familia. (…) Mă declar dezamăgită (dar nu surprinsă) de faptul că nicio altă femeie din politica românească nu a sărit în sprijinul Corinei Creţu. Nici din PSD, nici din PNL, din PC sau chiar din PDL, deşi multe îşi fac stindard din lupta împotriva discriminării de gen. Pentru că eu am avut prin astfel de momente în care celelalte femei din politică se bucurau de ceea ce mi se întâmpla şi că nu se află în locul meu, înţeleg la nivel personal, prin ce trece europarlamentarul social-democrat. Cred că odată şi-odată va trebui ca şi noi femeile să conştientizăm că, dacă nu ne sprijinim noi între noi, dacă nu ne luptăm unite împotriva discriminării de gen din politica noastră (indiferent de partidul din care provenim), situaţia se va păstra sau chiar se va înrăutăţi. Muncim prea mult, sacrificăm prea multe lucruri pentru a face politică la vârf şi, când avem nevoie de puţin sprijin, ne trezim singure sau cu puţini oameni alături”, a scris Elena Udrea pe blog.

Reacţia Elenei Udrea vine după ce un hacker i-a spart contul de e-mail al Corinei Creţu şi a dezvăluit discuţii private purtate cu fostul secretar de stat american Colin Powell.

Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc de care s-au îndrăgostit doi turiști străini: ”E peste așteptări”
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
Anunț de ultimă oră pentru românii care au un împrumut la bancă
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Evz.ro
Vestea pe care n-ar fi vrut s-o audă niciodată
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani va primi David Popovici de la statul român pentru medalia de aur câștigată la Jocurile Olimpic
Capital.ro
UDREA trebuie eliberată! Anunț istoric pentru fostul ministru: Zero probe
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Administratorii de Sistem: Eroii Moderne și Ofertă Specială de la LINK Academy
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!