Protest extrem. Fanii Rapidului intră în greva foamei pe gazonul stadionului Giuleşti

Liga Suporterilor Rapidişti anunţă că mai mulţi fani vor intra în greva foamei, miercuri, la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, protestul urmând să se încheie numai după ce conducătorii fotbalului românesc vor demisiona din funcţii.
Daniel Spătaru
06 aug. 2013, 13:30
Protest extrem. Fanii Rapidului intră în greva foamei pe gazonul stadionului Giuleşti

În data de 07.08.2013, începând cu ora 18.00, pe gazonul Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu, va fi demarată o formă extremă de protest, respectiv greva foamei. Sunt aşteptaţi să se alăture protestului toţi suporterii rapidişti, indiferent de vârstă, sex, religie, arătând astfel că suflarea alb-vişinie a fost, este şi va rămâne un bastion al corectitudinii şi al dreptătii. Scopul gestului extrem la care recurgem este ca oamenii care au distrus fotbalul românesc şi care pentru realizarea intereselor proprii au subjugat clubul Rapid şi multe alte cluburi de tradiţie să demisioneze imediat din funcţiile pe care care le-au monopolizat şi pe care le-au condus într-un mod incompentent„, se menţionează într-un comunicat al Ligii Sporterilor Rapidişti.

Suporterii susţin că prin acest protest nu doresc păstrarea formaţiei giuleştene în Liga I şi îi cheamă alături de ei şi pe fanii altor grupări dezavantajate de FRF şi LPF. „Încercam să tragem un semnal de alarmă asupra modalităţii prin care milioane de suporteri şi spectatori au fost şi sunt lezaţi de către conducătorii fotbalului românesc. Organizatorii acestui protest nu doresc ca prin acest gest extrem să solicite rămânerea echipei în Liga I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene. Totodată, organizatorii nu vor înceta protestul până când conducătorii fotbalului românesc nu vor demisiona. La acest protest sunt chemaţi suporterii tuturor cluburilor de tradiţie care au suferit prejudicii însemnate de pe urma aplicării regulamentelor într-un mod discreţionar. Toată suflarea rapidistă este aşteptată să treacă unită prin acest moment de răscruce, determinandu-i pe cei vinovati de situaţia existentă să plătească„, se mai menţionează într-un comunicat al Ligii Sporterilor Rapidişti (LSR).

Liviu Ungureanu, liderul LSR, a declarat pentru România TV, pe marginea acestui protest: „Am luat această măsură de protest mai agresiv, din cauza abuzurilor care se fac în fotbal. LPF şi FRF fac multe abuzuri. Decizia TAS nu ne deranjează, ştiam că trebuie să jucăm în liga a doua. Mi se pare un foarte mare abuz cu tot acest bâlci. Ne-am uitat şi noi la celalte proteste. Cei de la Poli Timişoara, Universitatea Craiova au ieşit în stradă şi nu s-a ajuns nicăieri. Vrem o schimbare în fotbalul romanesc, care se află în mocirlă. Protestul este pe o perioadă nederminată„.

TAS a obligat, la 2 august, Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, la 5 august, de Comitetul de Urgenţă al FRF.

Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF şi LPF. Şeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licenţelor, în timp ce preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susţinut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.

Decizia finală a aparţinut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât, la propunerea lui Dumitru Costin, reprezentantul AFAN, disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent).

Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleştene de a juca în primul eşalon, în condiţiile în care nu are licenţă.

Ilfovenii au jucat, totuşi, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Ce a putut să spună o turistă străină despre București. Impresia pe care i-a lăsat-o Capitala. ”De ce nu vorbește nimeni?”
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la prezidențiale! Cu cine va fi înlocuit? Scenariu BOMBĂ
Playtech.ro
Amenzi de până la 60.000 de lei pentru românii de la curte. Ce greșeală banală îi poate costa scump
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Fenomen rar într-un oraș din Alaska. Locul pare desprins din altă lume
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Decizie fără precedent pentru proprietarii de case și terenuri. Noile măsuri care se aplică în toată România
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
Incident dramatic în Coreea de Sud: un bărbat și-a dat foc în fața biroului de investigare a corupției
MediaFlux
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism, transformată în complex comercial