Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, oamenii legii au fost sesizaţi marţi seara despre faptul că o autoutilitară înmatriculată în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost găsită incendiată pe câmp, iar după demararea anchetei în spatele banchetei din spate au fost descoperite cadavrele a două persoane de sex masculin, informează Agerpres. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani şi fiul acestuia de 15 ani.
Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a trimis o echipă de specialişti pentru a acorda sprijin în cercetarea circumstanţelor în care a survenit decesul a două persoane, existând suspiciuni de omor.
„Din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, o echipă complexă formată din ofiţeri specialişti ai Serviciului Omoruri al Direcţiei de Investigaţii Criminale din I.G.P.R. şi expert criminalist din cadrul Institutului National de Criminalistica se deplasează în judeţul Satu Mare, comuna Pomi. Ofiţerii vor acorda sprijin de specialitate colegilor de la IPJ Satu Mare şi procurorului de caz, în elucidarea modului în care s-a produs decesul celor două persoane”, se arată într-un comunicat al IGPR.