Fostul preşedinte CNA Răsvan Popescu, anchetat de procurori pentru conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi fost preşedinte al acestei instituţii în perioada 2007-2012, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese de natură penală. De asemenea, Christian Mititelu, membru al CNA, a fost declarat în incompatibilitate.
Filip Stan
07 aug. 2013, 09:29
Fostul preşedinte CNA Răsvan Popescu, anchetat de procurori pentru conflict de interese

Potrivit unui comunicat al ANI, Răsvan Popescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în calitate de membru al CNA (mandatele 2006 – 2012, 2012 – 2018), respectiv de preşedinte al CNA (29 iunie 2007 – 19 decembrie 2012), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a soluţionat cereri şi a participat la luarea unor decizii în urma cărora s-au acordat autorizaţii de licenţă audiovizuală pentru SC Pro TV SA.

În acelaşi timp, Răsvan Popescu s-a aflat în relaţii comerciale şi a beneficiat de foloase patrimoniale în cuantum de 15.000 euro de la SC Media Pro Pictures SA.

Conform sursei citate, din activitatea de evaluare, a rezultat faptul că atât Pro TV SA, cât şi Media Pro Pictures SA au acelaşi acţionar – CME Investments B.V.

ANI susţine că Răsvan Popescu nu a respectat dispoziţiile art. 253, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit cărora „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Răsvan Popescu a infracţiunii de conflict de interese.

De asemenea, Christian Mititelu este acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 4 noiembrie 2008 – 15 decembrie 2012, întrucât a exercitat simultan atât funcţia de preşedinte şi, ulterior, pe cea de vicepreşedinte al Asociaţiei „Alianţa Civică”, cât şi calitatea de membru al CNA (asimilată funcţiei de secretar de stat).

Atât Răsvan Popescu, cât şi Christian Mititelu au respins acuzaţiile aduse şi spun că vor contesta decizia ANI în instanţă, având obiecţii asupra constatărilor Agenţiei, dar şi în ceea ce priveşte respectarea procedurii pentru că nu le-au fost aduse la cunoştinţă concluziile şi nici nu li s-a cerut un punct de vedere.

Conform prevederilor legale, „calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese”.

Astfel, Christian Mititelu nu a respectat dispoziţiile art. 12, alin. (5) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora ‘membrii Consiliului care, în momentul numirii, se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) – (4) au la dispoziţie un termen de cel mult 3 luni pentru renunţarea la calitatea sau la acţiunile respective, perioadă în care nu au drept de vot în Cadrul Consiliului’ şi ale art. 99, alin. (1), lit. j) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate exclusiv sub control parlamentar (…) membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului li se aplică dispoziţiile art. 72 şi regimul incompatibilităţilor (…) pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale”.

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gara din România care a fost demolată pentru a se construi una modernă. Aparține unui oraș important și va fi ridicată la standarde europene. Va avea lift panoramic, din sticlă, construit în exterior
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prima ninsoare aduce zăpadă și turiști pe pârtiile din stațiunile montane
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy