Fotbal: Doi arbitri armeni, suspendaţi de UEFA pentru tentativă de trucare a unui meci

Doi arbitri armeni au fost suspendaţi de UEFA pentru tentativă de a truca un meci din primul tur preliminar al Europa League, în iulie, în vederea unor pariuri suspecte, a anunţat forul fotbalistic european pe site-ul său.
Romania TV
08 aug. 2013, 06:57
Fotbal: Doi arbitri armeni, suspendaţi de UEFA pentru tentativă de trucare a unui meci

Arbitrul de centru Andranik Arsenian şi asistentul său Hovhannes Avagian au mărturisit în faţa Federaţiei armene (HFF) că „au încercat să trucheze” rezultatul meciului retur dintre finlandezii de la Inter Turku şi Vikingur (Insulele Feroe), care s-a încheiat cu 0-1, după ce în tur fusese, pe 11 iulie, 1-1.

„Sistemul de detecţie al fraudelor pe care îl are UEFA pentru pariuri (BFDS), care supraveghează peste 32.000 meciuri prin toată Europa, în special meciurile din prima divizie şi competiţiile europene, a detectat o masă de pariuri suspecte pe acest meci, iar aceasta a declanşat deschiderea unei anchete a UEFA, la care HFF a colaborat strâns”, explică forul european.

Pe lângă suspendarea celor doi, preşedintele instanţei disciplinare a UEFA a lansat o procedură disciplinară împotriva lor. Cazul acestora va fi examinat de această comisie pe 22 august, la Nyon, sediul UEFA.

Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Din ce cauză ar fi murit, de fapt, Andrei Versace. Principala ipoteză a anchetatorilor
Capital.ro
Statul român ia terenurile înapoi. Decizie definitivă în justiție. Zero lei
Playtech.ro
Incendiu la academia lui Năstase și Marica din Pipera! Primele informații ale pompierilor
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Cum arată și câți ani are Sabrina, fiica lui Jean de la Craiova. Tânăra a terminat liceul cu media 9.10 și susține că urăște manelele | FOTO
Spynews
Ce le-a interzis Jennifer Lopez angajaților săi! Regulile controversate impuse de divă persoanelor care lucrează cu ea
Evz.ro
Gabi Bădălău, dezvăluiri despre căsătoria cu Claudia Pătrășcanu: Nu o iubeam
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani le plătește Gabi Bădălau pensie alimentară copiilor: „Eu îi susțin financiar”
Capital.ro
Românii să fie gata pentru CE E MAI RĂU. Traian Băsescu: Un sfârșit tragic
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
substantial.ro
O doctoriță stomatolog din Brăila a fost găsită moartă în cabinetul său
MediaFlux
EUROPA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu RUSIA! AVERTISMENT de la granița ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!