Coloana oficială a preşedintelui sirian a fost atacată de rebeli. Bashar Al Assad a fost ţinta unui atac, în timp ce se îndrepta către o moschee, din capitala Damasc, pentru a se ruga în ultima zi a Ramadanului.
Liderul sirian a reuşit să scape nevătămat. Până acum nu este clar cum s-a desfăşurat atacul, însă potrivit Al-Arabya, stărzile din centrul capitalei, zonă în care se află şi palatul prezidenţial, au fost închise din motive de securitate.
Autorităţile siriene au dezminţit joi orice atac împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, în urma unor informaţii de presă şi din partea unor militanţi antiregim care anunţau tiruri de obuz asupra convoiului său în timp ce se îndrepta joi dimineaţa spre o moschee pentru rugăciunea de Aid el-Fitr.Este pentru prima dată de la începutul conflictului din Siria, izbucnit în urmă cu peste doi, când apar informaţii despre un atac împotriva convoiului preşedintelui, relatează AFP.
„Cu privire la informaţiile transmise de Al-Arabiya, pot să vă asigur că aceste informaţii sunt total false”, a declarat ministrul Informaţiilor Omrane al-Zohbi, contactat de televiziunea de stat.
„Preşedintele a ajuns la moschee, conducându-şi el-însuşi maşina. El a asistat la rugăciune şi a salutat pe toată lumea la moschee, aşa cum face de fiecare dată când se întâlneşte cu oameni”, a adăugat el.
Informaţiile despre un atac sunt „o proiecţie a viselor şi iluziilor anumitor publicaţii şi Guverne care se află în spatele lor”, a comentat ministrul.
Siria este măcinată de aproape de doi ani şi jumătate de revolte reprimate violent şi de confruntări armate între trupele loiale regimului Bashar al Assad şi forţele militare ale opoziţiei.
Peste 100.000 de oameni murit până acum în conflictul izbucnit în martie 2011.