O autospecială cu deţinuţi a IPJ Neamţ, care transporta doi deţinuţi către Curtea de Apel Bacău, a fost implicată, joi, într-un accident soldat cu doi răniţi, informează România TV.
Accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism a virat brusc la stânga, fără să semnalizeze şi fără ca şoferul să se asigure. Maşina, în care se aflau un bărbat şi soţia lui, a fost lovită în plin, cei doi fiind grav răniţi şi fiind transportaţi la spital. Nimeni din dubă nu a avut, în schimb, de suferit.
O brigadă de la Poliţia Rutieră face cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs incidentul.