Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Miercurea Ciuc că la instituţie a fost înregistrat un dosar penal în care primarul Raduly Robert este cercetat pentru loviri şi alte violenţe, ancheta aflându-se în faza preliminară.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe faţă de primarul oraşului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman. Cercetările sunt în fază preliminară, de adunare a documentelor medicale, de căutare şi audiere a martorilor, a persoanei vătămate şi a presupusului agresor”, a precizat procurorul Fabian Orsolya.
Primarul Raduly Robert Kalman a fost audiat şi a susţinut că bărbatul respectiv era „un chip cunoscut”, care l-a filmat şi fotografiat în repetate rânduri, în ultimele luni, la diferite evenimente. Raduly le-ar fi spus anchetatorilor că nu a avut nimic de obiectat faţă de aceste acţiuni cât timp ele s-au desfăşurat pe domeniul public, însă nu a acceptat să fie fotografiat în timp ce se afla în holul unui hotel din oraş, împreună cu edili din străinătate, pe care i-a invitat la Zilele Oraşului.
Primarul le-ar fi spus anchetatorilor că, văzând insistenţa cu care este fotografiat, s-a luat după urmăritorul său şi l-a fugărit prin parc, până în apropierea pieţei agroalimentare, unde bărbatul s-ar fi împiedicat şi ar fi căzut, edilul imobilizându-l până la sosirea poliţiştilor.
Raduly Robert a cerut, în timpul audierii, ca şi cealaltă persoană implicată în altercaţie să fie cercetată pentru hărţuire.
Fotograful agresat a declarat că i-a făcut două poze primarului, cu telefonul său mobil, în holul de la intrarea în hotelul-restaurant, după care Raduly l-a alergat şi, când l-a ajuns din urmă, l-a lovit, apoi l-a dat cu capul de o maşină şi i-a spart ochelarii.
După aplanarea conflictului, fotograful a fost transportat la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, unde a rămas internat la Secţia Chirurgie, pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Militar din Braşov.
Într-un final s-a dovedit că bărbatul care l-a fotografiat pe primar este ofiţer SRI, însă, în ziua incidentului, el se afla în timpul liber.
„Este vorba despre un ofiţer al SRI care se afla în timpul liber, într-un loc public. Nu se afla în vreo misiune a Serviciului. De altfel, am înţeles că filma cu un telefon personal, în mod public. Din câte am înţeles, a fost lovit destul de puternic la cap, a fost internat la Miercurea Ciuc şi apoi a fost transferat la Spitalul Militar din Braşov. Aşteptăm să vedem despre ce a fost vorba, este o anchetă în desfăşurare a procurorilor, pentru violenţă şi vătămare corporală, înţeleg că ar fi dispărut şi o borsetă cu acte şi carduri bancare. Bineînţeles că, în funcţie de ce spun procurorii, vom declanşa şi noi o anchetă internă la SRI”, a declarat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.