Mişcarea Populară a înţepenit. Cezar Preda: o găselniţă, o chestiune futilă. Ce spunea Băsescu

Democrat-liberalii îşi propuseseră, prin septembrie, anul trecut, să lanseze la apă proiectul Mişcării Populare pînă la finele lui decembrie. Numai că de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Unii pedelişti nu dau nici doi bani pe proiect. Asta deşi Traian Băsescu şi-a pus fiica cea mare să înregistreze la OSIM marca Mişcarea Populară în vederea formării unei eventuale alianţe.
Adrian Ilie
05 ian. 2012, 14:48
Mişcarea Populară a înţepenit. Cezar Preda: o găselniţă, o chestiune futilă. Ce spunea Băsescu

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, pentru RTV.net, că democrat-liberalii nu au abandonat proiectul constituirii unei mişcări politice de dreapta mai largi, împreună cu alte partide şi organizaţii ale societăţii civile, însă discuţiile vor fi stopate dacă nu se va ajunge la un acord în timp util.

Voinescu a evitat să precizeze care sunt organizaţiile cu care discută PDL, invocând decizia conducerii partidului prin care s-a impus un embargo asupra discutării publice a chestiunii până când nu va fi anunţat un rezultat concret.

Decizia de acum câteva luni a fost să nu mai vorbim despre acest proiect până când nu se concretizează. Până acum nu există o concretizare demnă de interes public, dar discuţiile continuă şi sunt destul de interesante„, a declarat Sever Voinescu, purtător de cuvânt al PDL.

Acesta a spus că obiectivul politic principal al PDL rămâne asigurarea guvernării, neexistând un termen-limită pentru constituirea Mişcării Populare.

Mai mult, există posibilitatea ca proiectul să fie abandonat, dacă nu va fi finalizat în timp util înaintea alegerilor din toamnă. „N-avem presiunea unei agende, dar este evident că, dacă vom constata că este prea târziu, ne vom opri„, a adăugat Sever Voinescu.

Cât priveşte modalitatea formală prin care va fi concretizată legal mişcarea dreptei, Voinescu a precizat că PDL nu intenţionează să renunţe la a se prezenta în alegeri ca partid de sine stătător.

Forma finală este departe de a fi stabilită. Suntem în discuţii cu anumite formaţiuni politice şi structuri ale societăţii civile şi căutăm în continuare puncte de interese comun„, a precizat democrat-liberalul.

Pentru europarlamentarul Cristian Preda, lipsa de până acum a unui anunţ oficial privind paşi în direcţia unei mişcări largi de dreapta arată tocmai lipsa unor rezultate concrete.

Este un semn că nu se întâmplă nimic. Cred că trebuie să mizăm pe o confruntare între partide. Nu există timp pentru constituirea unei asemenea mişcări, iar dacă nu va fi un vehicul electoral în 2012, nu văd cum ar putea să fie după„, a spus Preda.

Acesta nu se fereşte să catalogheze ideea drept „o ficţiune” inutilă, în contextul în care PDL are deja mecanismele prin care poata atrage o susţinere mai largă din partrea societăţii civile şi prin care să genereze dezbateri interne fecunde.

„Există deja Institutul de Studii Populare, Fundaţia Creştin-Democrată, precum şi personalităţi care şi-au exprimat simpatiile de dreapta şi de centru-dreapta”, a remarcat Cristian Preda.

Există pedelişti care spun deschis că subiectul este „o găselniţă”, o chestiune futilă în raport cu problemele partidului. Printre ei, liderul organizaţiei din Buzău, Cezar Preda.

Degeaba ne gândim noi la tot felul de mişcări de stânga sau de dreapta, dacă noi nu reuşim să trecem de 20% în sondaje. Domnii care le gândesc să vină cu soluţii să ajungem la 30%, nu cu găselniţe de genul acesta„, a declarat Preda pentru RTV.net.

Fostul vicepreşedinte al PDL a arătat că subiectul unei mişcări ample de dreapta ne se află printre preocupările majore ale militanţilor partidului, fiind mai degrabă o idee speculată de câteva persoane.

La nivelul bazei partidului, nu se discută aşa ceva. Eu nu am treabă cu asta, am treabă cu PDL care trebuie să aibă un scor mai mare. În alegeri intrăm cu partidul nostru, nu cu nu ştiu ce mişcare„, a adăugat Preda.

În aprilie 2011, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui a înregistrat la OSIM marca „Mişcarea Populară”, asociată cu domeniile educaţie, instruire, divertisment, servicii ştiinţifice şi tehnologice, crearea calculatoarelor, servicii juridice, personale şi sociale.

„Eu cred că trebuie pregatită ideea de mişcare populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. De aceea am şi rugat-o pe fiica mea să înscrie la oficiul ăsta pentru denumiri…”, a spus preşedintele Traian Băsescu în septembrie 2011, în cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune.

În schimb, preşedintele a evitat să spună dacă o asemenea mişcare ar trebui concretizată înainte de alegerile din 2012. „Nu ştiu, înainte, după, nu ştiu, dar preventiv trebuie să gândeşti politic (…) N-aş merge mai departe, decât să vă spun că este posibil să se creeze o alianţă sau că poate ar trebui creată”, a mai spus Băsescu.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București