Vineri dimineaţă, Consiliul Judeţean Ilfov s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară, pentru a analiza o serie de documente adoptate în şedinţa precedentă a CJ. Astfel, a fost luată în discuţie decizia de revocare din funcţie a vicepreşedintelui CJ Cristina Manicea, membru PNL, ca şi Petrache, informează Mediafax.
Secretarul Consiliului Judeţean a precizat că documentul de revocare din funcţie a lui Manicea nu i-a fost adus la cunoştinţă acesteia, întrucât hotărârea Consiliului Judeţean din 2 august nu a fost semnată de Marian Petrache.
Pe de altă parte, secretarul CJ a menţionat că Petrache a semnat o dispoziţie prin care în perioada 9-16 august Manicea este desemnată să îndeplinească atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean, în calitatea sa de vicepreşedinte.
Prefectul de Ilfov, Speranţa Cliseru, a luat cuvântul subliniind că situaţia este una care depăşeşte cadrul legal.
Ea a susţinut că a fost comis un fals în înscrisuri, motiv pentru care va sesiza toate organele care ar urma să analizeze caracterul penal al dispoziţiei lui Petrache.
De asemenea, prefectul de Ilfov a precizat că va ataca această dispoziţie, care ar urma să fie suspendată cel mai probabil începând de luni.
Şedinţa extraordinară de vineri a CJ Ilfov are loc în contextul scandalului din USL Ilfov declanşat tocmai de înlocuirea din funcţia de vicepreşedinte CJ a liberalei Cristina Manicea. În ultimele săptămâni, între Marian Petrache (PNL) şi preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, a existat un schimb dur de replici şi acuze, care pare departe de final, după şedinţa de vineri.
Preşedintele liberal al CJ Ilfov, Marian Petrache, a acuzat-o pe Gabriela Firea de ipocrizie, după ce iniţial i-a spus că nu va susţine organizarea unei şedinţe a Consiliului pe perioada cât el se va afla în concediu.
„Probabil că au furat modelul domnului Băsescu. Când vin din concediu, o să fac o conferinţă de presă şi o să înţeleagă lumea despre ce e vorba. (…) Principalul motiv e altul, majoritatea nu se creează pentru a schimba un vicepreşedinte, aşa cum a spus doamna Firea, care minte cu o nonşalanţă greu de imaginat”, a spus Petrache.
El consideră că acuzaţiile pe care i le-a adus prefectul de Ilfov evidenţiază faptul că adevăratul scop îl reprezintă controlul asupra societăţii de apă şi canal din Ilfov: „Eu am masterplan de 366 de milioane de euro şi licitaţia făcută la spitalul judeţean de 20 de milioane de euro. N-au făcut nimic de 23 de ani şi băieţii ăştia se gândesc că banii ăştia sunt folositori la ceva, dacă tot nu au fost în stare să facă nimic. Acum le surâde ideea”.
„Ei în această şedinţă şi-au arătat adevăratele intenţii. (…) Eu am vorbit cu ea (Gabriela Firea – n.r.) – ca să vedeţi cât de ipocrită – am vorbit şi am întrebat-o «Aveţi vreun gând să faceţi vreo şedinţă cât eu plec în concediu?». «Nu, te aşteptăm». Că ei au fost plecaţi în concediu, şi ea a fost plecată în concediu”, a explicat Petrache.