O rafinărie din oraşul Puerto la cruz, din Venezuela, a luat foc după ce a fost lovită de un fulger. Flăcările s-au extins rapid, iar o coloană neagră de fum putea să fie văzută de la kilometri distanţă.
Numeroase echipaje de pompieri au intervenit să stingă incendiul, iar întreaga zonă a fost evacuată pe o rază de 1 kilometru, fiind stabilită şi un perimetru de siguranţă, potrivit România TV.
Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Acesta nu este primul incident de acest fel din Venezuela.
Anul trecut, peste 40 de oameni au murit în urma unei explozii de la cea mai mare rafinărie din ţară.