Otilia Dumitru, inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Ialomiţa şi preşedinte al Comisiei judeţene de bacalaureat, este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.
În acelaşi dosar sunt cercetaţi, Nica Balaciu, profesor de psihologie şi director la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, preşedinte al Centrului zonal de evaluare 100, Cătălin Gogotă, profesor de Geografie la Grupul Şcolar Vlădeni, membru în cadrul Centrului zonal de evaluare 200, profesorii evaluatori Sorin Stere, Marius Curt, Cristian Manea, Elena Dulcinica Sandu şi Răzvan Marius Dinu, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată.
Totodată, Liviu Radu Bâra, profesor de matematică şi director adjunct la Grupul Şcolar „Sfânta Ecaterina” din Urziceni, este acuzat în aceeaşi cauză de trafic de influenţă în formă continuată.
Alături de aceştia sunt cercetaţi 87 de absolvenţi de licee şi părinţi, pentru cumpărare de influenţă.
Potrivit procurorilor anticorupţie, profesorii cercetaţi în acest dosar au cerut şi primit de la absolvenţi sau de la părinţii acestora sume cuprinse între 100 de euro şi 1.300 de lei pentru fiecare disciplină de concurs, pentru a le acorda note mai mari sau a le asigura promovarea examenului de bacalaureat susţinut în iunie-iulie 2012, în judeţul Ialomiţa
Anchetatorii au stabilit că şeful ISJ Ialomiţa, Otilia Dumitru, a condus şi coordonat activitatea infracţională, cadrele didactice având „atribuţii clar stabilite”.
„Aceasta stabilea anumite semne distinctive care, prin intermediul celorlalte cadre didactice, erau transmise candidaţilor la examen, pentru a fi înscrise în anumite locuri pe lucrările scrise. Lucrările astfel marcate de către candidaţi erau identificate de Balaciu Nica şi Gogotă Cătălin, preşedinte, respectiv membru în cadrul centrelor zonale de evaluare şi erau repartizate profesorilor evaluatori implicaţi în activitatea infracţională”, au precizat procurorii.
Profesorii evaluatori au folosit „trei modalităţi frauduloase de corectare şi de înregistrare a rezultatelor în scopul asigurării promovării probelor de bacalaureat”, respectiv: acordarea unor note supraevaluate raportat la conţinutul lucrărilor; completarea lucrărilor candidaţilor cu rezolvarea corectă a subiectelor, integrală sau parţială (în prealabil, profesorii le ceruseră candidaţilor vizaţi ca, în situaţia în care nu cunosc răspunsul în întregime sau în parte al subiectelor, să lase spaţii libere în lucrare, astfel încât să se poată interveni şi completa răspunsul); consemnarea unor note vădit mai mari în catalogul electronic şi, implicit, în diplomele de bacalaureat, în raport cu notele acordate pe lucrări, au mai arătat procurorii.
Anchetatorii le-au adus la cunoştinţă învinuiţilor acuzaţiile din dosar, a precizat DNA.