La 800 m masculin, medalia de aur a revenit etiopianului Mohammed Aman – 1’43’31/100, urmat de americanul Nick Symmonds – 1’43’55/100 şi de Aynleh Souleiman, din Djibuti – 1’43’76/100, potrivit Agerpres.
Citeşte şi CM de atletism: Edna Kiplagat rămâne campioană mondială la maraton
Spre bucuria celor peste 40.000 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului Lujniki, aurul mondial a fost cucerit la săritura cu prăjina de vedeta gazdelor, Elena Isinbaeva, cu 4,89 m, al treilea titlu după cele din 2005 şi 2007, ea declarând că vrea să se retragă în glorie, cu un nou titlu suprem, ceea ce i-a şi reuşit. Pe locul secund s-a situat campioana olimpică de la Londra, Jennifer Suhr (SUA) – 4,82 m, cu acelaşi rezultat, dar cu mai multe încercări, cubaneza Yarisley Silva intrând în posesia medaliei de bronz.
Citeşte şi CM de atletism de la Moscova: Ancuţa Bobocel s-a calificat în finală la 3.000 de metri obstacole
La 400 m, veteranul LaShawn Meritt a prins, detaşat, primul loc, în 43’74/100, urmat de compatriotul său Tony McQuay – 44’40/100 şi de Laguelin Santos (Republica Dominicană) – 44’52/100.