O familie a dormit în maşină după ce plătise o vacanţă la hotelul Histria, din Mamaia. Oamenii spun că au găsit un adevărat dezastru în cameră şi nu aveau cum să rămână acolo.
Cei doi turişti şi fetiţa lor sunt din Râmnicu Vâlcea şi au mers să se relaxeze pe litoral. Au plătit 800 de lei pentru 4 nopţi de cazare, dar în canera lor erau gândaci şi pereţii erau plini de mucegai. Aşa că au cerut banii înapoi, dar nu i-au primit de la patronul hotelului.
De cealaltă parte, conducerea hotelului spune că i-a dat afară pe turişti pentru că au făcut scandal, în timpul nopţii, iar aceştia au vrut să se răzbune pe el aducându-i „controale pe cap”, potrivit România TV.
„Nişte turişti, în stare de ebrietate, pe la 1 noaptea au deranjat hotelul, i-am dat afară, bineînţeles. Nu le-am dat nici banii înapoi, pur şi simplu i-am dat afară”, a declarat patronul hotelului, George Bosângeanu.
Zeci de comisari şi inspectori de la Protecţia Consumatorilor, Poliţia Economică şi Garda Financiară au verificat hotelul.
Un comisar de la Protecţia Consumatorilor a spus că s-au primit mai multe reclamaţii din partea cetăţenilor care, în principiu, reclamau condiţiile de cazare. Oamenii „erau nemulţumiţi pentru că nu au găsit aer condiţionat, că nu au fost schimbate cearşafurile, că nu au fost curate … chestiuni de genul acesta„, a mai spus comisarul.
Hotelul a fost în centrul unui scandal în 2011, când buldozerele au dărâmat o aripă a clădirii care era construită ilegal.