La începutul şedinţei săptămânale a Guvernului, primul-ministru a amintit că pe 15 august este nu numai o săbătoare religioasă, ci şi o sărbătoare a marinarilor, potrivit Mediafax.
În acest context, premierul Ponta şi ministrul Internelor, Radu Stroe, au avut un scurt dialog prin care au reamintit că preşedintele Traian Băsescu este implicat în dosarul „Flota”.
„E ziua Marinei Militare şi vreau să transmit de pe acum toate urările tuturor marinarilor, nu doar marinarilor militari. Domnul ministru Stroe m-a pregătit. Marina Civilă a mai rămas ceva, că s-a ocupat omu’ ca să nu mai avem Marină Civilă, dar marinari mai avem. Pe ăia nu i-a vândut. Marinarilor pe care nu i-a vândut domnul preşedinte încă le transmitem şi le transmit ca ministrul al Transporturilor…”, a spus premierul Ponta.