Neozeelandezii i-au adus un omagiu biologului român dispărut

Politicienii neozeelandezi i-au adus un omagiu biologului român Mihai Muncuş-Nagy, care este dat dispărut în timpul unei misiuni de cercetare pe insula Raoul.
Romania TV
05 ian. 2012, 07:34
Neozeelandezii i-au adus un omagiu biologului român dispărut

Ministrul pentru Conservarea Mediului, Kate Wilkinson, a declarat că gândurile sale se îndreaptă spre biologul român care lucra ca voluntar pentru Departamentul de Conservare (DoC) şi care ar fi fost luat de ape, luni, în timp ce se afla pe ţărmul stâncos al insulei Raoul, situată la 1.000 de kilometri nord-est de Noua Zeelandă, scrie The Marlborough Express, în ediţia electronică de joi.

Mihai era un ecologist dedicat meseriei şi pasionat de ceea ce făcea. El a depus o muncă de conservare valoroasă în numele departamentului în această insulă izolată şi specială„, a adăuigat Wilkinson, care le-a mulţumit celor aflaţi căutarea lui şi în special celor şase membri şi voluntari din cadrul Departamentului pentru Conservare aflaţi pe insulă.

Purtătorul de cuvânt pentru conservarea mediului din cadrul Partidului Laburist, Ruth Dyson, a declarat că accidentul este o „lovitură tragică”, adăugând că decizia de întrerupere a căutărilor a fost extrem de dificilă. Autorităţile neozeelandeze vor face o anchetă privind acest trageic accident.

Soţiei lui Muncuş-Nagy i-a fost oferită posibilitatea de a vizita Noua Zeelandă şi de a vedea cum a contribuit soţul ei, alături de alţi voluntari, la protecţia mediului în insulele Kermadec.

Mihai, în vârstă de 33 de ani, se specializase în silvicultură la Facultatea de Protecţia Mediului a Universităţii Oradea. O perioadă a fost asistent universitar acolo, iar după ce s-a stabilit în Alba, a fondat, împreună cu soţia, o asociaţie de mediu.

Mihai şi soţia sa sunt cunoscuţi în judeţul Alba pentru activitatea desfăşurată în domeniul protecţiei mediului, organizaţia celor doi având în administrare mai multe arii naturale protejate, precum pădurea de stejar pufos de la Miraslău, o zonă din Depresiunea Trascăului sau rezervaţia Cheile Vălişoarei, informează Mediafax.

Potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Asociaţiei Biounivers, Mihai s-a mai ocupat, de-a lungul timpului, de consultanţă în silvicultură şi cinegetică, a fost ofiţer de credite agricole şi membru AJVPS Alba (1996-2004), AJVPS Bihor (2004 – prezent).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre