Florin Cioabă, mutat la un alt spital din Antalya

Florin Cioabă, aflat în stare gravă după ce a suferit un preinfarct, a fost transferat, vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.
Romania TV
16 aug. 2013, 12:49
Florin Cioabă, mutat la un alt spital din Antalya

Florin Cioabă a fost mutat de la clinica în care era internat la spitalul Akdeniz Üniversitesi, care are un dispozitiv care ajută inima să pompeze sângele, informează Mediafax, citând surse apropiate familiei. Aceleaşi surse declaraseră anterior că starea lui Florin Cioabă este uşor ameliorată după reconfigurarea tratamentului, acesta continuând până la reechilibrarea necesară pentru a putea fi adus în ţară.

Potrivit surselor citate, chirurgul Şerban Brădişteanu a luat legătura, vineri, cu medicii spitalului din Antalya unde se află internat autointitulatul rege al romilor, care i-au transmis rezultatele ultimelor investigaţii şi evoluţia stării acestuia.

„Starea lui este uşor ameliorată. Tensiunea i-a crescut, continuă cu tratamentul prescris de doctorul Brădişteanu până la reechilibrare, astfel încât să poată fi adus în România”, au spus aceleaşi surse.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au informat, joi că au fost de la început în legătură atât cu familia lui Florin Cioabă, cât şi cu Secţia Consulară a Ambasadei României în Turcia, care a facilitat legătura cu spitalul din Antalya prin translatorul pus la dispoziţia familiei.

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au obţinut informaţii despre starea lui Florin Cioabă de la medicii din spitalul din Antalya şi, ulterior, au ţinut legătura permanent cu doctorul Şerban Brădişteanu, care se afla la unitatea medicală unde este internat acesta, pentru a vedea care este situaţia medicală şi pentru a sprijini, din punct de vedere medical, familia, în caz de nevoie.

„La momentul actual, decizia medicală este ca, până la stabilizarea stării de sănătate a pacientului, acesta să rămână internat în spitalul din Antalya, urmând ca situaţia să fie reevaluată zilnic”, a precizat MS.

În cazul în care va fi nevoie de transferul lui Florin Cioabă în România, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, urmează să pună la dispoziţie un avion SMURD.

Costul transportului, respectiv al combustibilului şi al taxei de aterizare, va fi suportat de către familia lui Florin Cioabă, au mai spus reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că Florin Cioabă nu are o leziune cerebrală ireversibilă, dar starea lui este gravă, circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, capacitatea de contracţie a inimii este redusă şi sunt afectaţi rinichii, având nevoie de suport renal.

Şerban Brădişteanu a spus, pe Aeroportul „Henri Coandă”, la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbeşte despre şansele acestuia de a rămâne în viaţă, starea lui fiind gravă.

„Starea lui Cioabă este foarte gravă, în acest moment vorbim de şansele de a rămâne în viaţă, nu de recuperare”, a precizat medicul.

Şerban Brădişteanu a mai spus că circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, dar nu se poate vorbi de leziuni cerebrale ireversibile, ci de „stupoare cerebrală”. De asemenea, capacitatea de contracţie a inimii este redusă, dar Florin Cioabă recuperează zilnic, iar infarctul i-a afectat şi rinichii, fiind instalat un sistem de suport renal.

Medicul a adăugat că intervenţia promptă şi profesionalismul medicilor din Turcia au făcut ca Florin Cioabă să înceapă să recupereze după infarct, dar starea lui rămâne în continuare foarte gravă.

Brădişteanu a precizat că a avut o cooperare foarte bună cu echipa medicală care îl îngrijeşte pe Florin Cioabă în Antalya, din care fac parte neurologi, cardiologi, internişti, anestezişti, şi în continuare va ţine legătura permanent cu aceştia.

Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Şerban Brădişteanu a spus că rugămintea a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu.

„Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă”, a spus Brădişteanu.

Întrebat cine a suportat costurile, Brădişteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat că Florin Cioabă va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite în acest moment realizarea unei intervenţii chirurgicale.

„Este în comă indusă medicamentos, pentru a fi liniştit. Am făcut evaluarea, astăzi ar fi noi investigaţii. Starea sănătăţii este mult prea fragilă, adică organismul este fragil şi nu ar putea suporta o operaţie pe cord deschis”, a mai spus Brădişteanu.

Medicul a adăugat că Florin Cioabă trebuie reechilibrat şi abia apoi ar putea fi transportat la Bucureşti, pentru a fi operat.

„Am reconfigurat tratamentul, când va fi echilibrat, va putea fi transportat în ţară. Acum este în stare gravă”, a precizat Brădişteanu.

Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a plecat miercuri noapte spre Antalya, pentru a stabili dacă Florin Cioabă, care a suferit luni după-amiază un preinfarct, ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat în România.

Fiul autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioabă, a declarat, marţi că tatăl său a suferit, luni după-amiază, un preinfarct şi este în comă indusă, la un spital din Antalya.

„Tata a suferit un preinfarct ieri după-amiază (luni după-amiază, n.r.), el se ştia cardiac, însă nu a mai avut probleme de foarte mult timp. Probabil au fost călduri foarte mari şi asta i-a activat problemele medicale. Eu am vorbit cu el de dimineaţă şi era foarte agitat, iar acum ştiu că este într-o comă indusă medical”, spunea atunci Dorin Cioabă, care se afla în Turcia.

Secretarul general al Asociaţiei Ţiganilor Căldărari, Ioan Stănescu, declara marţi că Florin Cioabă este „în stare foarte gravă”.

„Este în stare foarte gravă. A consumat apă rece, apoi a stat la cald, la 50 de grade, şi apoi la climă. A făcut pneumonie, apoi preinfarct. Medicii i-au băgat o sârmă, adică un stent”, a spus Stănescu.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru un român care a mers în Turcia. Ce a ieșit dintr-o bucată de pâine în timp ce mânca la restaurantul hotelului: ”Bătaie de joc pe banii tăi”
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Ordin la Ministerul Muncii: Nu pedepsim femeile
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. Nimeni nu se aștepta, detaliul ȘOC care schimbă totul
DailyBusiness
Atenție! Se schimbă radical vremea în următoarele 4 săptămâni!
Adevarul
EXCLUSIV. Dezvăluiri din dosarul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: „Practica era de a stabili cine trăiește și cine moare”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Vama Niki din Macedonia, alternativă la Evzoni. Ce spun turiștii care au trecut pe acolo
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Pescobar va înnebuni! A fugit la Mykonos cu fostul iubit Mama copilului său l-a luat pe cameră pe 😮 😮 😮
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Se schimbă complet BANII VECHI. Anunț categoric privind trecerea la Euro: Nu e pozitiv
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Guvernul Federației Ruse alocă 220 de milioane de ruble pentru locuitorii regiunii Kursk afectați de incursiunea ucraineană
MediaFlux
RĂSTURNARE în ALEGERILE din SUA! ESTE OFICIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!