„Sunt îngrijorat şi scandalizat de mocirla politică în care se scufundă Victor Ponta”, a spus, într-o conferinţă de presă, Vasile Blaga, care a adăugat că această campanie cu un limbaj neadecvat a premierului este pentru a acoperi pierderea locurilor de muncă, menţionând că începe să fie „un lux” să ai un loc de muncă, potrivit Mediafax.
El a precizat că doar în luna iunie „s-au pierdut” 16.000 de locuri de muncă şi că vor urma şi altele, susţinând că situaţia va fi dificilă la 1 noiembrie când şomajul va atinge cote maxime.
În acest context, Blaga a anunţat că PDL începe un proiect naţional de susţinere a clasei de mijloc, „un proiect antisocialist şi pro-dezvoltare”, întrucât este nevoie să fie protejaţi oamenii de afaceri.
El a afirmat că „incompetenţa Guvernului” a fost demonstrată de rectificarea bugetară cu 6,5 miliarde de lei în minus, dar şi prin „autodeunţul” pe care Guvernul Ponta l-a făcut prin scrisoarea către FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, prin care îşi recunoaşte „eşecurile”.
Liderul PDL a arătat că actuala alcătuire a Guvernului este „absolut grotescă”, dând ca exemplu domeniul economiei unde sunt doi miniştri primi şi şapte secretari de stat, în timp ce în guvernarea PDL erau un ministru şi doi secretari.
Blaga a mai spus că PDL va prezenta un guvern alternativă până la mijlocul lunii septembrie.
El a menţionat că acest guvern va fi „om la om”, susţinând însă că guvernul pe care îl va propune după ce PDL va câştiga alegerile, va fi unul „suplu”, specific partidelor populare.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că guvernul alternativă este necesar pentru că USL este „o maşinărie cu computer defect, ce târăşte România spre sărăcie şi subdezvoltare”.
„Victor Ponta a devenit arogant şi suficient, iar Guvernul Ponta este incapabil”, a spus Predoiu, adăugând că guvernul alternativă va fi format din oameni competenţi, care „au făcut ceva în viaţa lor” şi care să urmărească „pas cu pas” tot ce face greşit actualul guvern, dar şi ceea ce nu face, deşi ar trebui să facă.
Predoiu a mai spus că Guvernul Ponta a pierdut „direcţia, luciditatea şi respectul faţă de alegători”, iar PDL vrea să opreadcă acest derapaj.
Colegiul Director al PDL s-a întrunit, sâmbătă, la Baia Mare, pentru a discuta despre strategia constituirii guvernului alternativă al PDL, precum şi criteriile pentru desemnarea candidaţilor la viitoarele alegeri europarlamentare.