Ancheta internă la Poliţia Lugoj vizează modul în care poliţiştii au acţionat pentru a preveni astfel de acţiuni violente ale clanurilor din Lugoj şi dacă oamenii legii aveau informaţii despre ceea ce urma să se întâmple.
Romii au venit în faţa sediului poliţiei pentru a-i aştepta pe Iulian Boţ şi fiul lui. Ordonanţa de reţinere a celor doi expirase, însă procurorii nu aveau încă de la instanţă decizia de arestare preventivă. Din acest motiv, romii s-au enervat.
Ca să fie mai convingători, romii au intrat cu forţa în sediul Poliţiei Lugoj, unde au continuat scandalul.
A fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a-i scoate afară pe romii nervoşi. Spiritele însă, tot nu au fost calmate. Romii au continuat scandalul afară.
Romii s-au calmat abia după ce au aflat că Iulian Boţ şi fiul său au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile şi au fost duşi în arestul din Timişoara.