Sex la închisoare. Medicinista rămasă gravidă a beneficiat de vizite intime

Răsturnare de situaţie în cazul studentei din Timişoara, condamnată la 20 de ani pentru că a ucis un bărbat în căminul Facultăţii de Medicină. Tânăra spune că este însărcinată şi cere să fie eliberată. Potrivit unor surse din cadrul Penitenciarului Arad, unde este încarcerată, Carmen Bejan a rămas însărcinată după ce a beneficiat de vizite intime în închisoare.
Romania TV
05 ian. 2012, 11:10
Sex la închisoare. Medicinista rămasă gravidă a beneficiat de vizite intime

„Penitenciarul Arad nu a luat nicio măsură legată de acest caz. Noi am aflat de pe site-ul instanţei de judecată că fata a făcut o cerere ca să fie eliberată pentru că a rămas însărcinată. În funcţie de ce va hotărî instanţa, vom ştii ce vom face în continuare”, a declarat la România TV, Ioan Iovescu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Arad.

Carmen Bejan a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, iar termenul de judecată a acesteia este 16 ianuarie, potrivit Tribunalului Arad, informează Mediafax. În cerere, tânăra menţionează că este însărcinată, însă nu precizează în câte luni. Fosta studentă cere să nască în libertate şi să i se permită să stea un an cu copilul acasă.

Tânăra nu precizează cine este tatăl copilului, iar reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, unde este încarcerată, nu au putut oferi deocamdată mai multe informaţii.

Surse din cadrul Penitenciarului au declarat că Bejan a beneficiat de vizite intime în închisoare şi astfel a rămas însărcinată.

Potrivit surselor citate, citate de Mediafax, fosta studentă condamnată pentru crimă s-a încadrat în prevederile legale care acordă persoanelor private de libertate dreptul la vizite intime trimestriale, cu soţul/soţia sau concubinul/concubina.

Conducerea Penitenciarului nu a dorit să ofere nicun fel de informaţii legate de viaţa intimă a acesteia. Reprezentanţii Biroului de presă al penitenciarului afirmă că Bejan a depus o cerere în care solicită să îi fie respectată viaţa intimă şi să nu fie date publicităţii niciun fel de informaţii cu caracter personal.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Arad, Carmen Bejan a depus recent o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, iar termenul de judecată a acesteia este 16 ianuarie. În cerere, Carmen Bejan menţionează că este însărcinată, însă nu precizează în câte luni.

În iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi studenţi la Facultatea de Medicină din Timişoara care au ucis şi tranşat un bărbat, la 20 de ani de închisoare cu executare.

În vara anului 2009, cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara. Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani şi studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009.

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Amenințări cu moartea pentru Trump. Cine a întreținut „climatul de ură”, de fapt
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Nicolae Ciucă: România Poate Prelua Postul de Comisar European pe Economie sau Extindere
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'