Tatăl bebeluşului născut fără picioare de la genunchi în jos şi fără mâna dreptă de la cot în jos a depus, luni, o plângere la Parchetul Judecătoriei Petroşani.
„Nu-mi doresc altceva decât să se facă dreptate. Vreau ca medicii vinovaţi că nu au văzut la ecografii faptul că bebeluşul nu are picioruşe de la genunchi în jos şi nici antebraţul drept să plătescă. Cred că nu ar trebui să mai fie lăsaţi să practice medicina pentru ca alţi părinţi să nu ajungă în situaţia în care am ajuns noi”, a spus Corneliu Oprea, tatăl copilului, după ce a depus plângerea.
De asemenea, părinţii bebeluşului au trimis prin poştă o sesizare la Colegiul Medicilor Hunedoara şi la Ministerul Sănătăţii, urmând ca o altă plângere să fie depusă la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
„Chiar dacă sesizarea părinţilor nu ajunge la noi până când va avea loc întrunirea comitetului Colegiului Medicilor, noi vom lua în discuţie acest caz. Urmează să fie constituit un dosar în această cauză. Dosarul va fi completat cu declaraţii ale părinţilor, ale medicilor intimaţi, ale eventualilor martori şi cu documentele medicale existente. De asemenea, vor fi verificate şi documentele care atestă curicula de pregătire în domeniul ecografiei a medicilor intimaţi, urmând ca apoi dosarul să fie înaintat către comisia de disciplină, care va emite o decizie”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara, medicul Mircea Artean.
Bebeluşul s-a născut, în 11 august, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, cu mai multe malformaţii, respectiv lipsa picioarelor de la genunchi în jos şi lipsa braţului drept de la cot în jos, iar părinţii îi acuză pe cei doi medici care au supravegheat sarcina că nu au descoperit malformaţiile, deşi mama a făcut ecografii, fiind asigurată că este bine.
Mama copilului, Elena Oprea, în vârstă de 32 de ani, spunea că în 9 august, cu două zile înainte de naştere, i-a fost făcută ultima ecografie, la o clinică privată din oraş, de către medicul Cristina Mustocea, care a asigurat-o că bebeluşul nu are nicio problemă şi că se va naşte la începutul lunii septembrie.
„Duminică (11 august -n.r.), mi s-au rupt membranele şi am ajuns la spital, unde era de gardă Sidonia Fabiş, medicul care m-a supravegheat pe timpul sarcinii. Mi-a făcut cezariană, iar când m-am trezit din anestezie medicii şi soţul meu mi-au spus că bebeluşul meu este infirm. Soţul meu a leşinat când l-a văzut pe copil, la scurt timp după naştere. Pe mine medicii nu m-au lăsat să văd copilul până marţi, iar între timp am avut mai multe discuţii cu un medic psiholog”, afirma, joi, mama bebeluşului.
La rândul său, tatăl copilului, Corneliu Oprea, în vârstă de 41 de ani, spunea că a stat de vorbă cu cele două doctoriţe care i-au supravegheat soţia pe durata sarcinii şi care i-au dat o explicaţie pe care el nu o poate accepta.
„Mi-au spus că în placenta soţiei mele s-au creat nişte firişoare care s-au înfăşurat în jurul picioruşelor şi al mâinii drepte, iar apoi porţiunile unde au fost strangulate membrele s-au uscat şi au căzut. Eu cred că explicaţia lor nu stă în picioare pentru că atunci când am văzut copilul la unul dintre picioruşe, puţin mai jos de genunchi, unde se termină, îi creştea o unghiuţă. Nu îmi vine să cred că au putut să spună aşa ceva. Am stat de vorbă şi cu alţi medici, care mi-au spus că este vorba despre o malformaţie genetică şi copilul meu nu a avut niciodată acele porţiuni din picioruşe şi nici mânuţa”, declara bărbatul.
El afirma că medicul care a făcut ecografiile în cabinetul privat, Cristina Mustocea, i-a spus, la una dintre investigaţii, care a avut loc la 23 de săptămâni de sarcină, că îi vede talpa şi un călcâi: „Mi-a arătat talpa, mi-a arătat călcâiul. Unde au dispărut? Credeam că voi duce acasă un băiat întreg şi am ajuns să fim întreaga familie în stare de şoc. I-am cumpărat papucei. Unde mai pun eu aceşti papucei?”.
Bărbatul explica faptul că pe toată durata sarcinii soţia sa a fost supravegheată de doctoriţa Cristina Mustocea de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, care i-a făcut mamei trei ecografii în cabinetul său privat, plătind de fiecare dată pentru investigaţii şi fiind asiguraţi că sarcina este în evoluţie, iar copilul se dezvoltă normal. De asemenea, mama a fost supravegheată în timpul sarcinii şi de doctoriţa Sidonia Fabiş, de la acelaşi spital, şi la care a ajuns iniţial femeia, în luna ianuarie, când a aflat că este însărcinată.
La prima vizită la spital, femeia a fost trimisă de către medicul Sidonia Fabiş să facă ecografii într-un cabinet privat, spunându-i-se că aparatul din spital este vechi. Ulterior, femeia a ajuns la Cristina Mustocea pentru ecografii, aceste investigaţii fiind văzute, însă, şi de Sidonia Fabiş, care, de asemenea, i-a asigurat pe părinţi că bebeluşul nu are nicio problemă.
Soţii Oprea, care mai au o fetiţă de zece ani, mai spuneau că încearcă de mai mult timp să aibă un al doilea copil, însă femeia a avut o sarcină extrauterină, după care a trebuit să aştepte o perioadă până când să încerce din nou.
Managerul Spitalului de Urgenţă din Petroşani, Alin Vasilescu, declara, joi, că va fi declanşată o anchetă internă în acest caz, dar că medicii pot fi traşi la răspundere doar pentru ceea ce fac în spital, nu şi în cabinetul privat.
Medicul ginecolog de la Spitalul Petroşani Sidonia Fabiş, care a făcut prima ecografie de confirmare a sarcinii şi care a urmărit-o clinic pe mamă, susţinea, vineri, că „niciun medic nu poate să ofere garanţii sută la sută”.
„Despre partea de ecografii sau despre urmărirea ecografică o să vă poată spune colega mea mai multe lucruri. Un lucru vreau să precizez. Sunt lucruri care se pot vedea şi lucruri care nu se pot vedea. Niciodată niciun medic nu poate să ofere garanţii sută la sută. Noi lucrăm cu probabilităţi. Certitudini de sută la sută nu poate oferi nimeni. Medicina are, din păcate, lucruri pe care nu le poţi explica sau pe care nu le poţi vedea”, declara medicul Sidonia Fabiş de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
Băieţelul cu malformaţii, Luca Gabriel, a fost botezat în spital, iar sâmbătă a fost externat.