„Cu privire la Referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care se cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru solicitarea avizului necesar urmăririi mele penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă menţionez următoarele: nu am influenţat şi nu am intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele domnului Nelu Iordache. Nu am cerut şi nu am primit niciodată foloase necuvenite (bani sau alte bunuri sau servicii) de la Nelu Iordache sau vreunul din interpuşii săi, în niciun scop, şi nu am intervenit în executarea sau ne-executarea plăţilor din acest contract sau oricare altul”, declară Silaghi, într-un comunicat transmis, luni, Agerpres.
Potrivit acestuia, referatul DNA se bazează pe o denunţare „a unui individ” care, în încercarea de a-şi salva situaţia, „aruncă vinovăţii pe alte persoane”.
„În acest context, nu pot să nu remarc coincidenţa apariţiei acestui referat, precum şi invitarea mea la DNA pentru audieri pe 21 august 2013, în preajma declaratei zile a deciziei numirii mele de către Preşedintele Traian Băsescu în propusa calitate de Ministru al Transporturilor. De asemenea, nu pot să nu observ faptul că acest referat a apărut după ce încercarea ANI de a mă declara incompatibil a eşuat. Tot în seria coincidenţelor se încadrează şi discursul Preşedintelui Traian Băsescu din 22 iulie 2013 în care explica faptul că nu doreşte să mă numească la conducerea Ministerului Transporturilor. Doar că în acel discurs nu găsise încă motivul pentru a nu mă numi, iar acum DNA i-a oferit ‘motivul perfect’. Situaţia este asemănătoare cu alte cazuri similare din trecut (Atanasiu, Păcuraru şi alţii)”, susţine Silaghi.
În context, el anunţă că îşi retrage candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
„Pentru a nu prelungi situaţia de interimat la acest minister şi pentru a nu aduce prejudicii de imagine Partidului Naţional Liberal şi Guvernului României, îmi voi retrage candidatura la Ministerul Transporturilor şi voi cere PNL să facă o nouă nominalizare. Sunt convins că în timp se va dovedi faptul ca sunt întru totul nevinovat şi că aceasta a fost o manevră politică a lui Traian Băsescu”, spune liberalul.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.
Liberalul Ovidiu Silaghi a fost propus în funcţia de ministru al Transporturilor la sfârşitul lunii iulie, după ce fostul deţinător al portofoliului, Relu Fenechiu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ”Transformatorul” la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă că singura soluţie corectă în acest caz este ca premierul Victor Ponta să rămână ministru interimar al Transporturilor până la semnarea contractului de privatizare a companiei CFR Marfă. De asemenea, preşedintele a mai spus că va lua o decizie definitivă cu privire la propunerea de numire a liberalului Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor pe data de 23 august.
Citeşte şi Ponta: Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru