Ejecţia de masă coronală pe Soare a fost înregistrată marţi. Viteza norului de plasmă este de aproximativ 917 kilometri pe secundă – o viteză obişnuită pentru astfel de emisii, potrivit Agerpres.
Aşa cum prognozau marţi experţii NASA, peste aproximativ trei zile acesta ar putea ajunge în apropierea Pământului şi ar putea provoca tulburări geomagnetice.
Însă deja miercuri Centrul de Prognoză a Climei Spaţiale al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din SUA a informat cu privire la producerea unor schimbări în apropierea Pământului – concentraţia de protoni în atmosfera terestră a început să crească, în timp ce indicele de tulburări geomagnetice Kp a crescut până la nivelul 4, nivel ce precede o furtună magnetică. Indicele Kp exprimă activitatea geomagnetică, pe o scară de la 1 la 9. Un indice de minimum 5 semnifică o furtună geomagnetică de mică putere.
Expertul rus Serghei Bogacev, de la Laboratorul de astronomie cu raze X de pe lângă Institutul de fizică a Soarelui Lebedev din Moscova (FIAN), a afirmat, într-o declaraţie pentru Ria Novosti, că această creştere a perturbaţiilor nu are legătură cu ejecţia de plasmă produsă cu o zi în urmă.
„Acesta este impactul găurii coronale – o zonă cu un câmp magnetic mare şi vânt solar de mare viteză, care apar din timp în timp pe soare”, spune expertul rus, indicând că gaura respectivă a apărut pe soare în luna iunie şi de fiecare dată când ajunge la linia ‘Soare-Pământ’ apar tulburări geomagnetice.
Cu toate acestea, el a estimat că indicele Kp de tulburări geomagnetice de data aceasta s-ar putea ridica doar până la 6-7 unităţi, ceea ce nu va genera disfuncţionalităţi pe Terra.