Detroit, mult timp un simbol al industriei auto americane, a devenit un oraş fantomă. Iar acum câinii fără stăpân sunt cei care fac legea. Aproxiamtiv 50 de mii de câini fără stăpân au împânzit pe străzile şi în casele abandonate din oraşul american Detroit, iar oamenii rămaşi în această zonă se simt ameninţaţi, potrivit Bloomberg.
Citeşte şi A fost desemnat cel mai urât câine din lume FOTO
Aproximativ 20 de câini maidanezi au fost găsiţi recent într-o casă abandonată din oraşul în care acum sunt 700.000 de locuitori, de trei ori mai puţin faţă comparativ cu anii trecuţi. Oraşul Detroit, fost centru al industriei auto din SUA, a devenit un pol al sărăciei din cauza crizei economice, iar numeroşi locuitori s-au mutat în alte zone şi au rămas în urmă mulţi câini fără stăpân.
Citeşte şi HARTA câinilor maidanezi din Capitală. Vezi zonele unde rişti cel mai tare să fii muşcat
„Fiecare câine vagabond pe care îl întâlnim este diferit. Unii au rămas recent fără stăpân, se vede că au avut o casă până de curând, este posibil chiar să aibă zgardă. Alţii sunt pe străzi de mult timp„, a povestit un reprezentant ONG pentru protecţia animalelor.
Adăposturile sunt deja pline, astfel că aproximativ 70% dintre animale sunt eutanasiate, arată statistice autorităţilor.