Cât priveşte informaţiile apărute în presă potrivit cărora în perioada 2005-2006 ar fi oferit servicii de avocatură pentru câteva firme ce aparţineau fostului soţ al Elenei Udrea, omul de afaceri Dorin Cocoş, premierul Ponta susţine că este vorba despre o informaţie veche de doi ani.
‘Este de doi ani informaţia asta, de când domnul Blejnar mi-a controlat fostul cabinet de avocatură. Dar nu contest aşa ceva. Am avut foarte mulţi clienţi ca avocat. Domnul Blejnar, după cum ştiţi, i-a luat pe toţi şi nu a descoperit nimic ilegal, am plătit taxe, impozite’, a adăugat Ponta, citat de Agerpres.
El a mai spus că se cunoaşte cu Elena Udrea de 15 ani, de pe vremea când ea era avocat iar el procuror, adăugând că nici în prezent nu are un conflict cu Dorin Cocoş.
‘Este un război politic. Doamna Udrea este mâna dreaptă a preşedintelui Băsescu şi de multe ori este cea care inspiră la război, inclusiv războiul din această vară. De deranjat, m-a deranjat doar referirea la familie. Nu mi s-a părut în regulă acest lucru, dar în politica noastră se practică acest lucru. (…) Eu nu vorbesc niciodată despre familiile adversarilor mei politici, începând cu preşedintele Băsescu’, a mai punctat premierul.
Reacţia şefului Executivului a venit după ce Elena Udrea a postat pe pagina sa de Facebook o poză în care apăreau Victor Ponta cu soţia şi cei doi copii.