BACALAUREAT 2013 SESIUNEA A DOUA – SUBIECTE LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ. Absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2013. Elevii au avut de rezolvat trei subiecte la Limba şi Literatura Română, iar varianta extrasă a avut numărul opt.
VEZI SUBIECTELE şi BAREMUL DE CORECTARE la Limba şi literatura română, PROFILUL REAL
La primul subiect, pe un fragment din nuvela „Budulea Taichii” a lui Ioan Slavici, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică.
Cerinţa de la punctul unu al primului subiect a fost să fie dat câte un sinonom potrivit pentru sensul din text al cuvintelor „ştiam” şi „uimirea”. La punctul doi al primului subiect s-a cerut explicarea rolului cratimei în secvenţa „dar se-nţelege”. Candidaţii au avut, la punctul trei, de făcut un enunţ în care să folosească o locuţiune sau expresie care să conţină substantivul „nume”. La punctul patru, candidaţii trebuiau să menţioneze tipul de perspectivă narativă din textul dat şi apoi să precizeze două motive literare identice din acelaşi fragment.
În plus, elevii au avut de selectat două secvenţe din text care fixează dimensiunea temporală, apoi să prezinte rolul verbelor la timpul imperfect, să ilustreze cu exemple două trăsături ale genului epic şi să comenteze în 60-100 de cuvinte, respectiv 6 sau 10 rânduri, o secvenţă din textul: „De-mi părea bine? Dar se-nţelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfăşoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereţelor, cu toate farmecele ei, acuma perdute pentru totdeauna; şi niciunul dintre noi toţi, care împreună am trecut prin acea lume, nu poate să se gândească la tinereţele sale fără ca să-i treacă, aşezat, retras şi întotdeauna înţelept, Budulea Taichii de dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci şi al nostru al tuturora”.
La al doilea subiect la Limba şi literatura română, cerinţa a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte, respectiv 15-30 de rânduri, despre importanţa comunicării pentru succesul muncii în echipă.
Subiectul al treilea a vizat redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte, respectiv două – trei pagini în care trebuia prezentată relaţia dintre două personaje dintr-o comedie studiată.
VEZI SUBIECTELE şi BAREMUL DE CORECTARE la Limba şi literatura română, PROFILUL UMAN
Elevii care au dat examenul de bacalaureat la limba română, profilul uman, au primit, la primul subiect un fragment din nuvela „Iubire magică” de Vasile Voiculescu pe baza căruia trebuiau să răspundă la nouă cerinţe care vizau cunoştinţe de vocabular şi teorie literară.
La al doilea subiect, cerinţa a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de rânduri), despre utilitatea studierii literaturii universale în școală.
La subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu în care să comenteze relaţia dintre două personaje dintr-o operă dramatică studiată.
Pentru fiecare subiect rezolvat corect candidaţii primesc câte 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu.
VEZI AICI SUBIECTELE LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, SESIUNEA DIN VARĂ
Examenul scris la limba şi literatura maternă este susţinut marţi 27 august. La această probă s-au înscris 1.367 de candidaţi, dintre care 1.328 la limba şi literatura maghiară, 32 la limba şi literatura germană, şase la limba şi literatura ucraineană, iar unul la limba şi literatura sârbă.
Pentru proba obligatorie a profilului, care va fi susţinută miercuri 28 august, s-au înscris 56.546 de candidaţi, dintre care 51.940 vor da testul scris la Matematică şi 4.606 la Istorie.
Ultima probă a examenului de bacalaureat din acest an – cea la alegere a profilului şi specializării – va fi susţinută vineri 30 august. La acestă probă s-au înscris 53.837 de absolvenţi, dintre care 31.119 vor da testul la Biologie, 11.870 la Geografie, 6.026 la Fizică, 3.549 la Chimie, 383 la Informatică, 300 la Logică, 193 la Economie, 176 la Psihologie, 142 la Sociologie şi 79 la Filosofie.
Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
La sesiunea de toamnă a examenului naţional de bacalaureat s-au înscris peste 87.000 de absolvenţi de liceu, 67% fiind din promoţia 2012-2013, iar restul din promoţii anterioare.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că le-a cerut inspectorilor şcolari „să nu aibă vreo emoţie dacă întâlnesc o situaţie de fraudă” la probele scrise de la examen de bacalaureat care încep luni şi să raporteze imediat orice nereguli. Pricopie a solicitat respectarea metodologiei de examen şi fermitate din partea inspectorilor şcolari în raportarea eventualelor cazuri de fraudă.
„Sper să nu avem surprize şi dacă vom aveam vom interveni fără niciun fel de ezitare. Le-am spus inspectorilor să nu aibă vreo emoţie dacă întâlnesc vreo situaţie de fraudă. Primul lucru pe care îl fac, anunţă Ministerul Educaţiei, al doilea lucru pe care îl fac, anunţă poliţia locală”, a spus Pricopie.
De asemenea, ministrul Educaţiei a solicitat să se verifice ca în toate sălile de examen să funcţioneze camerele de supraveghere, acestea să încadreze bine sala şi înregistrările să fie bine păstrate, pentru o eventuală sesizare privind nereguli.
Prima sesiune a bacalaureatului de anul acesta, din iunie-iulie, a fost marcată de un imens scandal generat de anchetele privind suspiciuni de fraudă, care a avut în centru situaţia de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.
Promovabilitatea la bacalaureat în prima sesiune a bacalaureatului 2013 a fost de 55,4% înaintea contestaţiilor şi de 56,4% după soluţionarea acestora.
Reguli stricte la BACALAUREAT 2013
În timpul examenelor, candidaţii nu pot intra în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile.
La accesul candidaţilor în centrul de examen se procedează astfel:
Candidatul care are asupra sa materiale nepermise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnari etc., precum si orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poşeta/geanta etc.) va primi o pungă/plic în care să le introducă, împreună cu o declaraţie tip în care se menţionează numele şi prenumele şi obiectele personale care vor fi depozitate şi va fi îndrumat de către un membru al echipei de control spre sala de depozitare a obiectelor personale.
CITEŞTE ŞI: Ce poţi face dacă NU AI PROMOVAT Bacalaureatul. Vezi ce CURSURI poţi urma