Poliţia din India a arestat cinci suspecţi în cazul unui viol în grup

Poliţia din India a arestat duminică un al cincilea suspect, ultimul din grupul acuzat de violarea în grup a unei fotografe la Mumbai (sud-vestul Indiei), o nouă agresiune împotriva unei femei, care a provocat un val de proteste în ţară, relatează AFP.
Romania TV
26 aug. 2013, 08:49
Poliţia din India a arestat cinci suspecţi în cazul unui viol în grup

Această arestare a fost anunţată, după ce familia fotografei a îndemnat întreaga ţară, inclusiv presa, să continue lupta pentru dreptate în numele „tuturor victimelor şi familiilor lor”, care au trecut „prin acelaşi infern ca şi noi”.

Familia s-a declarat „optimistă” privind elucidarea rapidă a cazului şi aplicarea „celor mai severe sancţiuni” celor vinovaţi de această infracţiune. Parlamentul din India a înăsprit recent legile, pedepsind infracţiuni de natură sexuală.

Un grup din cinci bărbaţi a fost acuzat că a violat, joi, într-un cartier de lux din Mumbai, o femeie în vârstă de 23 de ani, care făcea fotografii pentru o revistă, împreună cu un coleg, o faptă foarte asemănătoare unui caz care a bulversat India la sfârşitul lui 2012.

Tânără a fost internată la un spital din Mumbai din cauza rănilor grave, dar starea ei de sănătate se ameliorează, potrivit echipei medicale.

„Ea mănâncă normal, iar starea ei de sănătate este sub control”, a anunţat spitalul într-un comunicat.

„Viaţa nu încetează după un viol”, a declarat jurnalista, aparent stagiară la revista pentru care făcea fotografii.

„Vreau ca agresorii mei să fie pedepsiţi sever şi să-mi reîncep munca cât mai curând posibil”, a declarat ea, vizitată la spital de membri ai unei asociaţii pentru femei, potrivit agenţiei Press Trust of India (PTI).

O echipă a poliţiei din Mumbai l-a arestat în capitala New Delhi pe al cincilea şi ultimul suspect în cazul acestui viol, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul poliţiei, sub protecţia anonimatului.

Poliţia a anunţat, luni dimineaţa, că a arestat un al patrulea bărbat, cel mai în vârstă din cadrul grupului, acuzat că a violat jurnalista de două ori, potrivit PTI.

Termenul de detenţie a primilor patru suspecţi a fost prelungit.

Acest viol în grup, într-un oraş considerat cel mai sigur pentru femeile din New Delhi, a declanşat un val de proteste în reţelele de socializare, în Parlament şi în rândul jurnaliştilor, care au organizat o manifestaţie.

Cinci bărbaţi au abordat femeia în cartierul Shakti Mills, în timp ce ea fotografia imobile vechi, împreună cu un coleg. Agresorii l-au bătut pe colegul fotografei, iar pe ea au violat-o, într-un loc izolat în acest cartier din Mumbai, capitala economică şi financiră a Indiei.

În decembrie 2012, o studentă în vârstă de 23 de ani a fost agresată cu sălbăticie, a fost bătută, violată şi după aceea aruncată pe trotuar de către cinci bărbaţi, la New Delhi. Partenerul ei a fost bătut, iar ea a murit din cauza rănilor.

Acest caz a provocat un val de proteste în ţară, în care populaţia nu mai acceptă uşurinţa cu care justiţia şi autorităţile tratează violenţele cărora le sunt supuse femeile.

DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Andreea Bălan a atras toate privirile în Australia! Ședință foto incendiară făcută de blondină
Fanatik.ro
Noul model de Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Specialiștii spun că va fi o mașină ”bună la toate”, cu un design incredibil
Capital.ro
Decizie oficială pentru Călin Georgescu. Anunțul a venit direct de la Jandarmerie
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Adevarul
Cum au fost îmbătați și jefuiți turiști britanici, germani și americani de angajați din cluburi din Centrul Vechi al Capitalei
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
A murit un fost fotbalist de la Steaua. A avut o carieră remarcabilă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Andrei, adolescentul bătut până la moarte de doi colegi. Bunica băiatului a povestit de la ce a pornit totul
Cancan.ro
Moartea nu există și este doar o iluzie, potrivit experților în fizică cuantică. Ce se întâmplă, de fapt, la sfârșitul vieții
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
StirileBZI
Românii care primesc garantat până la 4.000 de euro pe lună! Care e cel mai căutat domeniu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Un cetățean elvețian, acuzat de spionaj, s-a sinucis în închisoare în Iran
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE. ANUNȚ de ULTIMĂ oră al CASEI DE PENSII pentru toți seniorii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă