Breaking
News
Scandalul a avut loc în zona cluburilor din staţiunea Mamaia. Fără a avea un motiv întemeiat, doi tineri s-au luat la bătaie, iar în urma unui schimb de replici unul dintre ei l-a lovit pe celălalt cu un pahar în cap.
Potrivit cancan.ro, victima s-a retras la maşină, iar după câteva momente s-a întors la locul scandalului înarmat cu un pistol pe care l-a pus la tâmpla celui care îl lovise. Cei doi au fost însă liniştiţi repede, de către bodyguarzii localului.
Poliţiştii nu au primit nicio plângere în acest sens, dar s-au autosesizat şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate de la ce a pornit scandalul şi cine sunt protagoniştii.