Ramona Mănescu, învestită ministru al Transporturilor. Ce vrea Băsescu de la noul ministru

Traian Băsescu i-a transmis, luni, noului ministru al Transporturilor că are de rezolvat patru probleme: privatizarea CFR Marfă, absorbţia fondurilor europene, tronsonul de autostradă Nădlac-Arad şi metroul bucureştean. Şeful statului i-a cerut, de asemenea, Ramonei Mănescu să nu mai recurgă la "aprecieri de tipul Crin Antonescu legate de DNA", o critică directă la adresa liderului liberal care fusese prezent la ceremonia de învestire, dar a părăsit sala chiar înainte ca Băsescu să-şi înceapă discursul. 
Romania TV
26 aug. 2013, 12:22
Ramona Mănescu, învestită ministru al Transporturilor. Ce vrea Băsescu de la noul ministru

„Cred că ar trebui să priviţi la patru lucruri: privatizarea CFR Marfă, absorbţia fondurilor europene, tronsonul Nădlac-Arad şi metroul bucureştean. În rest, vă doresc mult succes şi îmi exprim speranţa că nu veţi mai avea aprecieri de tipul Crin Antonescu legate de DNA”, i-a transmis preşedintele Ramonei Mănescu, după ce aceasta a depus jurământul.

Traian Băsescu a părăsit sala imediat după ce şi-a ţinut scurtul discurs, ceremonia continuând doar în prezenţa şefilor celor două camere parlamentare şi ai membrilor Executivului.

Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, la care au luat parte preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi membri ai Guvernului.

La ceremonie nu a fost prezent premierul Victor Ponta, care, potrivit programului anunţat de Guvern, la ora 15.00 urma să plece către Republica Moldova, unde face o vizită în perioada 26-27 august, potrivit Mediafax.

La evenimentul de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Economiei, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Păduri, Lucia Varga, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.

De asemenea, au fost prezenţi consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu, Iulian Fota, Bogdan Drăgoi, Gabriel Berca, Bogdan Mănoiu, Claudiu Constantin Dinu.

DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima vreme
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
StirileBZI
Guvernul ar putea să scadă facturile românilor la căldură! Peste două treimi dintre români ar fi de acord
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale din România
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, DAT AFARĂ din PARTID! Șocant de a FĂCUT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro