Acţiunile companiei Facebook au crescut luni cu 1,9% şi au închis la 41,34 dolari, după ce au atins pentru scurt timp nivelul de 41,94 dolari, cea mai ridicată cotaţie după listarea din luna mai a anului trecut, transmite Bloomberg, preluată de Mediafax.
Facebook a crescut pe bursă cu 55% de la începutul acestui an, faţă de un câştig de 16% pentru indicele Standard & Poor’s 500 al bursei de la New York.
În acest context, reţeaua de socializare a încheiat şedinţa bursieră de luni cu o valoare de piaţă de 100,68 miliarde de dolari.
Acţiunile Facebook au scăzut puternic în lunile care au urmat după listare şi au ajuns în luna septembrie a anului trecut la un minim de 17,73 dolari, din cauza temerilor investitorilor că nu va reuşi să monetizeze numărul tot mai ridicat de accesări de pe dispozitive mobile.
Compania a atras 16 miliarde de dolari prin listarea la bursă, cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în sectorul IT.
Facebook a anunţat în luna iulie că 41% din veniturile din publicitate obţinute în trimestrul al doilea au fost generate de smartphone-uri şi tablete, datorită noilor produse şi servicii dezvoltate de companie.
Acţiunile Facebook au crescut cu 56% în ultima lună, datorită rezultatelor peste aşteptări anunţate în iulie pentru trimestrul al doilea.
Facebook aanunţat pentru trimestrul al doilea venituri de 1,8 miliarde de dolari, în urcare cu 53% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Profitul net al companiei a avansat la 333 milioane de dolari, faţă de o pierdere de 157 milioane de dolari în aprilie-iunie 2012. Facebook a ajuns la 1,15 miliarde utilizatori activi la jumătatea acestui an.
Citeşte şi Facebook cumpără o companie specializată în tehnologie de recunoaştere vocală